Eric Bicfalvi (28 de ani), prezentat oficial, joi, ca jucător al echipei Dinamo, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că se va gândi la echipa națională în cazul în care va juca bine la echipa de club.
„Mă bucur pentru alegerea făcută. Doresc să îmi aduc contribuția pentru trofeele pe care sper să le câștig cu Dinamo. Colegul meu de cameră este Valentin Lazăr. Am cunoscut colectivul, este un grup unit, cu jucători de valoare care m-au primit foarte bine. În primul rând, m-am convins singur să vin la Dinamo. M-am consultat cu mai mulți apropiați. Și discuțiile cu domnul Rednic au contat. Dacă voi juca bine la echipa de club, e normal că mă voi gândi și la echipa națională. Am un fel de datorie față de România. Am câștigat mult înainte. Nu mai pun banii în față”, a spus Bicfalvi.
Mijlocașul de 28 de ani are o singură selecție, în amicalul câștigat, scor 2-0, cu Danemarca, din 2014. A mai fost rezervă neutilizată în cele două meciuri cu Irlamda de Nord, scor 2-0 pe teren propriu, și 0-0 în deplasare, în preliminariile Campionatului European 2016.
„Voi lupta pentru un post de titular. Nu am venit ca o vedetă, nu am venit cu fițe, că trebuie să joc neapărat titular. Mă voi lupta și, astfel, îmi pot câștiga locul între titulari”, a mai declarat jucătorul care a semnat, marți, un contract valabil până în vară cu Dinamo.
Bicfalvi a mai jucat la Jiul Petroșani, Steaua București, Gloria Buzău, Volyn Luțk (Ucraina) și Liaoning Whowin (China).
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER