Super interviu cu Mihai Stoichiță:** nu schimbă echipa după Becali și are soluția pentru postul de fundaș dreapta! Atuul cu Rapid și oful lui ‘Lippi’

Super interviu cu Mihai Stoichiță:** nu schimbă echipa după Becali și are soluția pentru postul de fundaș dreapta! Atuul cu Rapid și oful lui 'Lippi'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță e văzut de fani drept omul lui Gigi Becali și tocmai de aceea e și contestat. A preluat echipa într-un moment dificil, după ce Ilie Stan a plecat sau a fost demis. Prin jocul rezultatelor, Stoichiță a ajuns la trei puncte de lider, iar Steaua are șanse reale la titlu. Pe care le-ar putea pierde duminică, dacă va fi învinsă în Giulești. Pe Stoichiță l-am găsit ieri studiind jocul Rapidului.

Cum stă Rapidul?
Ei, nu rău! Și statistic, au acțiuni, au posesie la fel ca și noi. Mă uitam și la statistici, pentru că eu iau foarte mult și statisticile la mână, să văd tot ce ține de factorul ăsta tehnic, tactic…

Dar de unde le aveți, că parcă ați renunțat la firma care se ocupa cu monitorizarea jucătorilor și a adversarilor?
Ei, și crezi că nu ne descurcăm? Ne descurcăm!

Dar de ce ați renunțat la această firmă?
Aia nu știu! Înainte de mine!

A, am crezut că dumneavoastră ați spus că nu aveți nevoie…
Nu! Niciodată asta! Acum sunt numai cu ochii pe ele!

Ce șanse are Steaua la titlu? Cum simțiți echipa?
Ieri am reușit să le aducem din nou zâmbetul pe buze și pofta de antrenament și, mă rog, tot ce trebuie din punct de vedere psihologic.

Cu Vaslui: „Superioritate!”

V-ați declarat mulțumit de jocul echipei cu FC Vaslui, deși ați pierdut…
Să-ți spun ceva! La statistică, dacă poți s-o iei să te uiți, ai să vezi ce superioritate avem la aproape toate capitolele. Și, dacă stai bine să te gândești, ocaziile lor de gol au fost din două lovituri libere.

Barcelona: „Așa a vrut Dumnezeu”

Ați văzut că și Barcelona a avut 70% posesie. La statistică stă bine, dar au ieșit din Ligă…
Au ieșit, e-adevărat, dar, dacă stai să analizezi fotbalul… Mă rog! Dacă faci o sumă totală a valorilor care au stat de la 11 metri până la 25, grupate, la Chelsea, obții sute de milioane de lire, euro! Și să fii pus în situația să nu joci! Fotbalul mai înseamnă și șansă! Asta este!

E mai mult șansă decât știință?
Nu, în niciun caz, pentru că, dacă ar fi fost mai mult șansă, diferența dintre Chelsea și Barcelona ar fi fost cu totul alta din punct de vedere al performanțelor din ultimii cinci ani. Dacă iei performanțele lui Chelsea și cele ale Barcelonei din ultimii cinci ani, vei avea valoarea reală a raportului șansă – știință.

Totuși, de ce credeți că a pierdut calificarea Barcelona?
Așa a vrut Dumnezeu!

Relația cu fanii: „No comment!”

Revenind la Steaua, fanii nu prea au fost mulțumiți de jocul echipei cu Vasluiul. Aveți relația aceasta încordată cu suporterii, încercați să o îmbunătățiți sau v-ați resemnat?
Încerc nici să n-o descopăr! E o problemă nu știu de unde creată și, mă rog, nu-mi aparține și n-o comentez! Eu am de făcut ce am de făcut și cu asta basta!

Dumneavoastră credeți în titlu în acest moment?
Dacă vom câștiga la Rapid, da!

Patronul vă tot reproșează o declarație în care ați spus că sunteți mulțumit cu egalul.
La ce meci am zis că facem egal? Eu nu am zis că vom face egal la vreun meci, dar am spus o singură dată că egalul de la Târgu Jiu a fost pozitiv pentru Steaua. Conjunctura din momentul respectiv ducea spre o chestie negativă, dar ulterior s-a dovedit că a fost un punct în plus la adevăr câștigat de noi. Că n-au fost trei, asta e o altă problemă, dar noi întotdeauna mergem să câștigăm peste tot, dacă putem!

Atuul Stelei: „Tinerețea”

Care ar fi atuurile Stelei pentru titlu?
Atuurile Stelei? Faptul că avem un lot foarte tânăr, deși imaturitatea ar putea fi și un dezavantaj uneori. Dar există acel entuziasm al tinereții care compensează. Trebuie să fie extrem de realiști și să continue să joace la fel, nu să schimbe stilul și să nu încerce să facă cine știe ce lucruri extraordinare. La acest final de campionat, normalul ar trebui să facă parte din viața lor. Normalul ar trebui să fie o chestie de constanță. Altfel, sunt talentați, dar tinerețea le aduce și multe oscilații. Eu nu pot să le reproșez lor la meciul cu Vasluiul că n-au construit, că n-au ajuns în fața porții. Că au ratat, se întâmplă la oricine. S-a întâmplat și la Barcelona, ai văzut și tu. Depinzi de foarte multe lucruri în momentele decisive.

Contracandidate: „Nu există «cea mai»”

Care vi se pare cel mai periculos adversar în lupta la titlu?
Nu poți să spui că există un „cel mai”. Sunt adversari periculoși, dar au existat și aceste fluctuații de formă, care apar în viața fiecărei echipe. Gândește-te că Rapid a pierdut trei meciuri la rând cu echipe din zona a treia a clasamentului. Clujul, nu mai spun! Dinamo, la fel! Vasluiul, și ei la fel! Deci nu poți să spui că e una „cea mai”, pentru că, paradoxal, în evoluțiile tuturor celor care suntem acolo, la bătaie, a lipsit continuitatea rezultatelor pozitive.

Deci cine va câștiga?
Cine va sta bine din punct de vedere psihic, cine va fi mult mai echilibrat, ăla va fi câștigător.

Și Steaua cum stă din punctul acesta de vedere?
Păi, ți-am zis, și-au revenit! I-am văzut ieri (n.r. – marți) la antrenament și chiar mi-au plăcut!

Fundașul dreapta: Bicfalvi!

Pe final de campionat de ce vă este teamă cel mai mult?
Mi-e frică de accidentări! Pentru că sunt foarte multe, iar eu suport consecințele multor accidentări de anul ăsta. Nu am putut să folosesc fotbaliști care erau titulari în mod obișnuit! Și sunt foarte mulți!

Dănănae și-a revenit?
Păi și-a revenit așa, dar forma sportivă nu e maximă la ora actuală. Face antrenamente normale, dar gândește-te că a avut o pauză destul de lungă.

Fundașul dreapta pare a fi punctual slab al Stelei.
Până la urmă, cele șapte puncte din retur au fost obținute cu o improvizație care și-a făcut foarte bine datoria: Bicfalvi!

El și-a revenit?
Probabil că de azi (n.r. – ieri) va intra la antrenamente normale. A fost o inflamație a unui tendon, nimic deosebit, dar a fost foarte dureros.

Și poate juca împotriva Rapidului?
Să vedem, să vedem… De astăzi reintră normal, așa am înțeles de la doctor.

Liderul echipei: încă nu există!

Ce jucător ar putea fi decisv pentru Steaua în acest final de campionat?
Decisiv n-a fost niciunul până acum. Au marcat jucători din toate zonele terenului. Asta înseamnă că jocul colectiv are consistență. Nu ne bazăm pe jocul unui singur fotbalist.

Totuși, Steaua nu are nevoie de un lider cum era Rădoi?
Un astfel de jucător se impune prin ceea ce face pe teren și prin comportament. În ultima vreme, era Brandan. Sunt foarte tineri și doar în timp unul dintre ei poate deveni lider.

Sistemul de joc: nu îl schimbă după Becali!

Vă deranjează ce se discută, că patronul vă face echipa?
Nu mă deranjează deloc, pentru că știu situația reală. S-au speculat atâtea lucruri… Probabil că e un subiect care vinde ziarele.

Declarațiile patronului accentuează această idee.
Nu mă simt deloc jenat de situație, pentru că știu adevărul.

Dar cu Rapid veți schimba sistemul.
Nu sunt foarte sigur! Mă mai gândesc. Am senzația că sistemul actual i se potrivește Stelei, e sistemul care a caracterizat-o pe Steaua de-a lungul anilor. Crearea multor faze de atac, așa cum am avut și la Târgu Jiu, și la Galați, și cu Sportul, și chiar cu Vasluiul. Un sistem cu care Steaua își realizează ce își propune, un joc de atac. În plus, cu sistemul ăsta, am primit foarte puține goluri.

1-5 cu Rapid: „Condiții speciale”

Vă mai bântuie acel 1-5 cu Rapid? Ce s-a întâmplat atunci?
Au fost condiții speciale, dacă te uiți bine la componența echipei de atunci, ai să vezi. Se întâmplă la fiecare și cu asta basta. Dar astea sunt date statistice care nu au legătură cu meciul de duminică. E cu totul altceva. Dacă stai bine să te gândești, din echipa care a jucat la vremea respectivă, nu mai sunt decât Tătărușanu și Tănase. Atât! Deci, datele problemei sunt cu totul altele. ¢

Cea mai mare performanță a lui Stoichiță la Steaua: titlul în campionatul 1997-1998

Palmares în acest sezon la Steaua (din etapa a 24-a): patru meciuri, două victorii, un egal, o înfrângere, golaveraj 7-4, șapte puncte

În străinătate, le-a antrenat pe FK Loveci (Bulgaria), Sheriff Tiraspol (Moldova), Ankaragucu (Turcia), Piunik Erevan (Armenia), Aris Limassol, Ael Limassol și Apolon Limassol (toate din Cipru), Al-Salimiya (Kuweit), plus naționalele Armeniei, Panama și Kuweit

135 de meciuri are Stoichiță în Liga I ca antrenor. Le-a maai pregătit pe FC Național (34 de meciuri în 1999-2000), Oțelul (15 meciuri în 2004-2005), Astra (6 partide în 2012-2011) și CS Mioveni (patru jocuri în 2011.2012)

76 de meciuri are Stoichiță la Steaua, în trei mandate, în care a înregistrat 47 de victorii, 16 egaluri și 13 eșecuri

Frații Costea: „Să se adapteze la o viață de grup normală”

De ce credeți că nu s-au adaptat frații Costea la Steaua?
Nu pot să dau un verdict acum, că sunt neadaptabili. Eu cred că sunt! Și ai văzut că prima oară când am venit la Steaua l-am reactivat și pe Mihai Costea, care știi foarte bine că fusese scos din lot. A devenit decisiv în economia partidei de la Galați. Florin nu joacă nici el rău, deci nu poți să spui că ar fi un neadaptat. Dar la Steaua ei nu mai sunt vedetele de la Craiova. Acolo, toată echipa muncea pentru ei. Aici ar trebui să se adapteze mult mai mult la o viață de grup normală, în care toți au cam aceeași valoare.

N-au reușit asta până acum.
Sper că vor reuși! Au început să fie pozitivi. Chiar și în turul campionatului au avut realizări consistente pentru Steaua, deci nu există problema de neadaptare.

Dar Florin nu prea a mai jucat de când ați venit…
L-am băgat pe Florin! Cum? L-am băgat!

O concluzie de final: ia Steaua campionatul?
Eu cred că vom fi în luptă pentru campionat până la final.

50 de minute a jucat Florin Costea în cele patru meciuri cu Stoichiță pe bancă, 19 cu Pandurii, 10 cu Sportul Studențesc și 21 cu FC Vaslui

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist:
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi…
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
Sancțiune iarna pentru șoferi. Amendă chiar FĂRĂ anvelope de vară. Îți confiscă și certificatul de înmatriculare
Sancțiune iarna pentru șoferi. Amendă chiar FĂRĂ anvelope de vară. Îți confiscă și certificatul de înmatriculare
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
×