Conducerea dinamovistă este pusă pe schimbări și, după deciziile în privința suporterilor, a luat o serie de măsuri și în ceea ce privește administrarea clubului. Cea mai importantă dintre acestea se referă la dreptul de semnătură, care de acum încolo nu va mai putea fi exercitat singular, ci doar în duet.
Frecușurile din conducerea lui Dinamo nu s-au terminat și, chiar dacă aparent la vârful „câinilor” este liniște, ultima hotărâre indică exact contrariul. Astfel, la ultima ședință a Consiliului de Administrație al roș-albilor s-au luat două hotărâri importante.
Borcea are nevoie de aprobare Prima, aceea ca Dragoș Săvulescu să primească dreptul de semnătură, iar a doua se referă la exercitarea acestui drept pentru fiecare acționar. Dacă până în prezent Nicolae Badea și Cristi Borcea puteau lua orice decizie în numele clubului, acum este nevoie ca doi dintre cei trei acționari să-și treacă iscălitura pe orice act pentru ca acesta să devină valid. Interesant este că la ședința CA în cadrul căreia s-au stabilit ultimele coordonate de funcționare a FC Dinamo nu a fost prezent și Cristi Borcea, cel care pare principalul perdant odată cu intrarea în vigoare a noilor hotărâri.
Amenințat că pierde semnătura Dreptul de semnătură al lui Cristi Borcea a fost un subiect arzător în ultimul an și jumătate la nivelul conducerii din „Ștefan cel Mare”. Dacă în vara lui 2010, „Leonidas” a renunțat singur la el, în această vară a solicitat din nou să poată semna acte în numele clubului, cerere aprobată de CA. Totuși, după doar câteva luni, când a lansat în presă un atac virulent la adresa lui Badea și Săvulescu, Cristi Borcea a fost amenințat că va pierde din nou dreptul de semnătură. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, acum acesta are nevoie de acordul ori al lui Nicolae Badea, ori al lui Dragoș Săvulescu, oameni care în ultima vreme au funcționat permanent după aceleași repere.
APEL Conducerea cheamă fanii la stadion Biletele pentru meciul cu FC Brașov s-au pus abia de ieri în vânzare, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe acționarii dinamoviști să solicite aportul tuturor suporterilor roș-albi. Dragoș Săvulescu a avut o întâlnire cu mai mulți oameni din galeria „câinilor” și a făcut ieri unele precizări: „M-am întâlnit joi cu fanii pentru două ore și cred că am ajuns la o înțelegere. Din ce am convenit, mă aștept la un suport cât mai mare la meciul cu Brașovul. Sper ca de acum să avem stadionul din ce în ce mai plin”.
INEDIT Rus o vrea pe Steaua în formă Rezultatul penibil obținut de Steaua în deplasarea de la Haifa, cu Maccabi, i-a făcut până și pe dinamoviști să-și dorească de la marii rivali mai mult, în condițiile în care roș-albaștrii joacă cu Rapid, lucru exprimat ieri de Laurențiu Rus. „Sper ca Steaua să își revină și să scoată cel puțin un egal cu Rapid. Sper la un 0-0 și spectacol”, a spus mijlocașul dreapta al „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER