Borcea face SHOW pe piața transferurilor și își anunță RETRAGEREA de la Dinamo!** Wesley este prioritatea „câinilor”! Alte 3 mutări GARANTEAZĂ‚ titlul

Borcea face SHOW pe piața transferurilor și își anunță RETRAGEREA de la Dinamo!** Wesley este prioritatea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo continuă lupta de pe piața transferurilor, iar cel mai important nume care se vehiculează la club în această perioadă este Wesley, atacantul celor de la Vaslui.

Borcea a anunțat că este dispus să renunțe la o sumă mare care i s-ar cuveni la Dinamo, numai să îl vadă pe Wesley în tricoul alb-roșilor și afirmă că, în curând, își va încheia conturile cu gruparea din Ștefan cel Mare.

„Am promis că intrăm în cursă pentru Wesley. Banii, 900.000 de euro, se vor reține de la mine personal. Dacă vor să-l ia pe Wesley, mie îmi vor da cu 900.000 de euro mai puțin în momentul în care voi pleca și voi vinde acțiunile. Mai mult de atât ce să fac? Am promis, am spus că intru în dispută și n-am dat niciodată greș, n-am pierdut niciodată. Nici cu Bratu, nici cu Zicu, nici cu Lobonț.

Am vorbit cu domnul Badea să luăm încă 3 jucători. Dacă nu ne mișcăm repede, până luni, cred că îi pierdem. Dacă luăm acești jucători, vom câștiga campionatul sigur.

Eu pregăteam să mă retrag de acum 3 ani de zile, de când am anunțat, dar am o datorie morală față de jucători să le prelungesc contractele și să rămână la Dinamo. Hotărârea de retragere e luată de 3 ani. Sâmbătă vin în țară și îmi închei definitiv conturile cu Dinamo”, a declarat Cristi Borcea la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri

”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense

Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024

Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele

Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF

BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!

Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!

Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?

Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român

Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie

Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România

Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024

Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?

Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista

×