Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a vorbit despre problemele sale de sănătate, dar a negat faptul că ar fi avut un preinfarct, așa cum s-a speculat în ultima vreme. El a spus că doar i s-a făcut rău din cauza supărării și a stresului după înfrângerea alb-roșilor de la Urziceni.
„Nu e adevărat că aș fi avut un preinfarct, e o mare exagerare. Nu am avut ceva așa de grav. Mi s-a făcut puțin rău după meciul cu Urziceni, pe fondul supărării și al stresului. Atâta tot. Acum sunt bine.”, a spus Cristi Borcea în Cancan.
Oficialul „câinilor” nu concepe o înfrângere a echipei sale în derby-ul cu Steaua, mai ales că pe jucători îi așteaptă și o primă consistență în cazul unui rezultat favorabil.
„Ar fi o dramă, o nenorocire, cel mai mare dezastru dacă nu batem Steaua. Așa e la fiecare meci cu Steaua, dar mai ales acum, când suntem unde suntem. Pentru un dinamovist n-ar trebui să existe motivație mai mare decât onoarea de a-ți învinge rivala. Va fi și o primă consistentă, dar nu banii sunt importanți. Fotbaliștii să se gândească și la Cătălin Haldan când vor intra pe gazon. Sper să nu fie influențat derby-ul în niciun sens. Noi am fost dezavantajați în ultimele cinci, șase partide și e deja prea mult. Balaj, spre exemplu, să se ducă să arbitreze doar în Liga Campionilor, să ne lase pe noi.”, a mai precizat oficialul lui Dinamo.
Borcea și-a reafirmat încă o dată sprijinul pentru Ioan Andone și spune că va fi păstrat conform contractului în vigoare.
„Andone nu pleacă dacă pierde cu Steaua. Contractul lui e clar și vrem să și-l ducă până la capăt.Rednic a fost mereu răutăcios. Între el și Andone a fost mereu o competiție, mai ales legată de Dinamo. Nu era momentul pentru asemenea înțepături, dar caracterul omului nu-l poți schimba.”, a încheiat Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER