FC Brașov este singura echipă din Liga I neînvinsă în 2012, lucru pe care tehnicianul Marius Șumudică (40 de ani, foto) îl consideră foarte important.
Cât contează că Brașovul este neînvinsă în amicale? Contează, deoarece partidele astea au fost niște „extemporale” trecute cu bine, care ne pregătesc pentru „tezele” din campionat. Cred că antrenorii care neagă importanța rezultatelor din partidele de pregătire caută alibiuri.
Brașovul se bazează pe foarte mulți jucători străini… Fotbaliștii români de aceeași valoare sunt mult mai scumpi așa că ne-am reorientat. Oricum, aici, toți jucătorii se înțeleg excelent.
Ai spus că vei ajunge unul dintre cei mai buni antrenori din țară… Da, dar în timp, pentru că trebuie să devin mai echilibrat. Multă lume mă crede nebun, dar pentru mine vorbesc rezultatele. Am demonstrat că am valoare peste tot pe unde am antrenat.
Îți păstrezi dorința de a antrena toate echipele străine pe la care ai jucat? Clar! Mai ales că la Omonia și la Debrecen sunt fani vulcanici, precum cei ai Rapidului. Apoi, pe finalul carierei aș vrea să o pregătesc pe Maritimo Funchal și vreau să mă și stabilesc în Insulele Madeira. Acolo ne-am simțit cel mai bine, atât eu, cât și familia mea.
10 meciuri consecutive fără înfrângere a bifat Șumudică pe banca lui FC Brașov. Celor șapte amicale li se adaugă și trei partide din Liga I
Creeaza-ti cel mai tare Sex Playlist!
Principalul rival al lui Logan 2 vine la Geneva 2012: Skoda Rapid
Nikita, mai goală ca niciodată!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER