Magistrații Curții de Apel București au decis achitarea fostului președintele al Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, pentru toate capetele de acuzare din dosarul dezafilierii Universității Craiova, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.
Aceeași hotărâre au luat-o judecătorii și în cazul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a fost achitat și el pentru aceleași acuzații.
De asemenea, au fost achitate atât Federația Română de Fotbal (FRF), cât și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.
Totodată, magistrații Curții de Apel București au respins ca nefondată solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva lui Mircea Sandu și a lui Dumitru Dragomir, precum și apelurile făcute de Adrian Mititelu și Universitatea Craiova, astfel că despăgubirile către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA de peste un miliard de lei (aproximativ 240 de milioane de euro), care ar fi trebuit plătite în solidar de Sandu și Dragomir alături de FRF și LPF, potrivit deciziei inițiale a Tribunalului București, nu vor mai fi achitate. Instanța a dispus însă sechestru asigurator asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF.
Magistrații l-au mai obligat pe Adrian Mititelu la plata a 2.000 de lei către stat.
Decizia Curții de Apel București este definitivă.
În primă instanță, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați, în iunie 2016, de Tribunalul București, la câte trei ani de închisoare cu suspendare și au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei.
Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de atunci de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF, susțin procurorii. Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”. În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceștia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susține DNA, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului.
UPDATE 14:22 „Nu mă puteam duce nevinovat la pușcărie!”, a declarat Dumitru Dragomir la Digi Sport.
UPDATE 14:02 Dacă prima instanță decisese ca Adrian Mititelu să încaseze despăgubiri de peste 240 de milioane de euro, Curtea de Apel București a hotărât astăzi ca fostul patron al Univestății Craiova să nu mai primeacă niciun leu din partea FRF și LPF.
UPDATE 13:57 „O decizie care ne lasă fără cuvinte„, e prima și singura reacție a lui Mircea Moise, avocatul care l-a reprezentat pe Adrian Mititelu astăzi, la Curtea de Apel. Acesta refuza să facă mai multe declarații.
UPDATE 13:52 Federația Română de Fotbal (FRF) și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) au fost și ele achitate pentru principalele acuzații.
Bunurile lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și ale LPF rămân însă sub sechestru. Motivul? Adrian Mititelu are la dispoziție 30 de zile pentru a deschide un proces în civil având același obiect.
UPDATE 13:48 Prima decizie anunțată de Curtea de Apel: Mircea Sandu și Dumitru Dramogir, achitați pentru acuzațiile de abuz în serviciu în dosarul dezafilierii Universității Craiova.
UPDATE 13:30 Ședința în care va fi anunțată sentința finală a început. Verdictul dat de Curtea de Apel va fi cunoscut în câteva minute.
Rămâneți pe www.prosport.ro pentru detalii.
UPDATE 10:25 Nu vom avea parte de o nouă amânare. Decizia finală în cazul dezafilierii Universității Craiova va veni cu astăzi, informează Radu Țuțulan, reporterul Mediafax prezent la Curtea de Apel București.
Vezi în playerul video ultimele informații de la Curtea de Apel.
Dezbaterile în dosarul privind dezafilierea Universității Craiova s-au finalizat, Curtea de Apel București urmând să anunțe decizia definitivă. Procurorii au cerut pedepse cu executare orientate spre maximum, respectiv câte 14 ani, pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.
„Îmi dau seama că Adrian Mititelu a fost victimă a propriului jurist și a avocaților din jurul dânsului. A zis că s-a consultat cu juriștii din Craiova să dea în judecată Federația Română de Fotbal (FRF)(…). Dumitru Dragomir e total nevinovat și nu are nicio tangență cu acest proces. (…) Nu aveam intenția să fac vreun abuz după ce opinia juridică a fost că s-a încălcat statutul FRF și că echipele din prima ligă sunt pasibile să fie ezcluse din competițiile internaționale dacă nu se respectă statutul. (…) Nu am încălcat niciun paragraf de lege. (…) Am ținut Craiova doi ani pe banii mei. (…) Cum poate cineva să mă acuze de ceva când n-am încălcat nimic, nimic. În ultimii 15 ani am trăit cu frică, nu pot să dorm noaptea. Îți vine rău când te duci acasă și te iau nevasta și nepoții în primire. Sunt nevinovat”, a declarat Dumitru Dragomir în fața instanței.
„Nu am apelat în 24 de ani la niciun leu de la bugetul statului. Nu am intreprins împotriva fotbalului nicio acțiune care să fie în afara prevederilor statutului. (…) Față de tot ce am făcut în această țară, pentru această țară, mi se pare absolut de neînțeles ce mi se întâmplă.(…) Nu am încălcat nicio lege, nu am avut intenția de a face rău cuiva, ba din contră. Rog să admiteți apelurile făcute de avocații noștri pentru că sunt singurele relevante în acest caz„, le-a spus Mircea Sandu judecătorilor.
„Consider că eu și familia mea am fost foarte lezați din cauza faptelor inculpaților, am suferit foarte mult, toți banii noștri erau investiți în societate, inculpații m-au supus unui șir de abuzuri și șantaj ca să renunț la aceste acțiuni, am pierdut șase ani din viața fără nimic din ce am avut înainte. Într-o zi m-am trezit fără nimic, chiar am suferit, umilința si frustrarea pe care am îndurat-o nu o pot descrie în cuvinte. Eu, sincer, m-am simțit jignit ( de sentința) măcar un euro dacă ne dădea aveam o mulțumire sufletească, se cuvenea ca părțile civile să fie admise măcar pentru sume modice. Eu nu mi-am dorit ca cineva să ajungă la închisoare. Măcar daca as fi primit o suma modica, m-am simțit jignit, suporterii cred ca eu sunt vinovat de dispariția clubului, simt această povară”, le-a spus Adrian Mititelu, partea vătămată, magistraților.
Instanța a anunța că va face publică decizia în acest caz pe 31 mai.
Procurorii au cerut condamnarea fostului președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, și a fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) la pedepse cu executare orientate spre maximum, respectiv la câte 14 ani de închisoare pentru fiecare.
Avocatul lui Dumitru Dragomir a cerut achitarea clientului său.
Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați, în luna iunie 2016, de Tribunalul București, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova, și au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei. FRF a formulat apel, judecat de Curtea de Apel București.
Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.
Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de atunci de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF, susțin procurorii.
Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetueazăîn timp”.
În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceștia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susține DNA, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului.
„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, mai precizează procurorii anticorupție.
Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.
Oficialii Federației Române de Fotbal au spus, prin intermediul unui comunicat de presă, că răspunzători pentru dezafilierea clubului Universitatea Craiova ar trebui să fie doar Dumitru Dragomir și fostul președinte al FRF, Mircea Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER