Bronz pentru Ștefan** cel Mare

Bronz pentru Ștefan** cel Mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de debut a CE de la Baku a adus prima medalie României.
Ștefan Gheorghiță a urcat pe a treia treaptă a podiumului, la
categoria 84 de kilograme, după ce l-a învins în lupta pentru bronz
pe macedoneanul Dejan Bogdanov.
Capitala Azerbaidjanului i-a purtat încă o dată noroc
„liberistului” Ștefan Gheorghiță. Revenit la Baku, la trei ani după
ce la Mondialele organizate acolo și-a asigurat calificarea la JO
2008, bucureșteanul de 24 de ani a înregistrat cea mai bună
performanță a carierei. Intrat în recalificări după ce în
semifinale cedase în fața azerului Sharif Sharifov, Gheorghiță l-a
învins pe Bogdanov. O victorie care i-a adus locul 3 în Europa, dar
care vine mai ales să încununeze lupta de până acum a tânărului,
care nu a încetat niciodată să spere în visul lui.

A stat pe
tușă un an

Accidentat grav la coloană, imediat după JO 2008, unde a fost la un
pas de podium, terminând pe locul 5, sportivul cu dublă legitimare,
Rapid – CSA Steaua, a stat un an departe de sală. „A fost o
perioadă grea, nu avea voie să facă efort. Avea un potențial imens,
dar accidentarea aceasta l-a tras mult înapoi”, dezvăluie Vasile
Pușcașu, secretarul general al FR Lupte. Mai matur, trecând peste
toate încercările, Gheorghiță a revenit în competiție, urcând însă
în categorie, de la 74 kg la 84 kg. O alegere care anul trecut avea
să îi aducă titlul de cel mai bun sportiv al sezonului în
Bundesliga, unde a concurat pentru clubul ASV Mainz 88, reușind să
termine campionatul neînvins, câștigând 18

Tot ieri,
la libere, la categoria 55 kg, Andrei Dukov a ocupat locul 5,
pierzând bronzul, iar la 66 kg, Yan Ceaban a ocupat locul 14. Azi
concurează George Bucur (60 kg) și Marius Atofanei (74
kg

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Frumușelul de la Antena 1, tradus de soţie: s-a vrut starletă de Only şi… Infidelitate, certuri, împăcări, un divorț și doi copii prinși la mijloc
Frumușelul de la Antena 1, tradus de soţie: s-a vrut starletă de Only şi… Infidelitate, certuri, împăcări, un divorț și…
E gata: Rayo îl vinde pe Andrei Rațiu și i-a setat prețul
E gata: Rayo îl vinde pe Andrei Rațiu și i-a setat prețul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
BREAKING | 10 milioane €! Oferta pe care o acceptă Rayo Vallecano pentru Andrei Raţiu
BREAKING | 10 milioane €! Oferta pe care o acceptă Rayo Vallecano pentru Andrei Raţiu
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini IREALE cu ea
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Mihai Leu, dezvăluiri teribile după ce a stat în spital două luni şi jumătate: „Muşchii s-au atrofiat” Cât a slăbit
Mihai Leu, dezvăluiri teribile după ce a stat în spital două luni şi jumătate: „Muşchii s-au atrofiat” Cât a slăbit
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale. Care a fost cauza decesului, de fapt
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale.…
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Fără alcool la Cupa Mondială din 2034 din Arabia Saudită
Fără alcool la Cupa Mondială din 2034 din Arabia Saudită
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul majorității...”
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul…
×