Președintele FRF Răzvan Burleanu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că derby-ul Dinamo – Steaua, ar fi trebuit să se dispute pe Arena Națională, considerând că gradul de ignifugare a materialului acoperișului ar trebui să fie maxim.
Oficialul FRF apreciază că, de vreme ce Arena Națională din București este o copie a stadionului Commerzbank-Arena din Frankfurt, gradul de ignifugare a materialelor folosite pentru construcția acoperișurilor ar trebui să fie același, maximal.
„Regret că derbiul nu a putut să se joace pe Arena Națională, dar trag speranțe că aceste probleme se vor putea rezolva cât mai curând posibil. Sper că e o chestiune doar de timp. E vorba doar de materialul din care este compus acoperișul și gradele de ignifugare din Germania, unde este maxim 3, iar în România avem maxim 5, iar ISU consideră că gradul din Germnaia ar trebui să fie clasa 3 din România. Noi am spune că ar trebui să fie clasa 5, maximă. Nu prea ia ce să negociezi, și mă refer la Primăria Capitalei. Mă pun în pielea lor și nu prea ai ce să negociezi, doar să-ți argumentezi punctul de vedere. Acest derbi, din punctul meu de vedere ar fi trebuit să se joace pe Arena Națională. În același timp îmi doresc să nu fie o fugă de responsabilitate. E o problemă lipsa stadioanelor și se afă pe agenda federației să facă tot ceea ce este posibil astfel încât autoritățile centrale și locale să-și asume această direcție de investire în structura fotbalistică”, a afirmat Burleanu.
Meciul dintre Dinamo și Steaua, contând pentru etapa XVIII-a din Liga 1, se va disputa duminică, de la la ora 20.30, pe stadionul din Ștefan cel Mare. Derbiul ar fi trebuit să se desfășoare pe Arena Națională, însă cel mai mare stadion din România nu are autorizație de securitate în caz de incendiu. Din acest motiv, meciul Steaua – FC Botoșani, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, s-a jucat, la 8 noiembrie, la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Referitor la declarația juristului CSA Steaua, Florin Talpan, conform căreia federația ar fi trebuit să retrogradeze FC Steaua, Burleanu a spus: „Am vorbit cu colegii mei din departamentul juridic și lucrează la un răspuns în acest sens pe care să-l dăm acestei scrisori publice. Nu pot să mă antepronunț, dar orice jurist care va analiza cazul va spune că nu există o decizie a instanțelor care să spună că Steaua trebuie retrogradată. Dar e rolul juriștilor să argumenteze. Eu cred că ar trebui să existe o înțelegere între Steaua și suporteri dar și cu deținătorii de siglă. Poate chiar inclusiv o revenire a Stelei în Ghencea. Cam astea ar fi soluțiile pentru revenirea suporterilor lângă echipă”.
Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, susține că FRF trebuia să retrogradeze FCSB pentru că nu exista acordul Ministerului Apărării pentru înființarea societății comerciale ce administrează formația patronată de Gigi Becali, care nu este continuatoarea celebrei echipe Steaua București.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER