Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că audierile jucătorului formației Gaz Metan Mediaș, Costin Gheorghe, și președintelui Ioan Horoba din ultimele zile reprezintă o acțiune normală a DNA având în vedere că speța se află în atenția procurorilor.
„Am auzit (n.r. – de audieri), e o acțiune normală atâta timp cât este o speță aflată în derulare la DNA. În plan sportiv, Comisia de Disciplină urmează să ia o decizie. În perioada următoare vom avea o decizie din partea acestei comisii”, a spus Burleanu.
Președintele FRF susține că actualele probleme de corupție din fotbalul românesc sunt mai puțin grave decât cele de dinaintea mandatului său. „Fotbalul românesc a avut probleme mai grave înainte decât în mandatul meu. E o situație prin care întreaga societate românească trece, iar fotbalul românesc nu poate fi diferit. Atâta timp cât se întâmplă și în alte sectoare, se pare că trebuie să se întâmple și în fotbal pentru a curăța acest fenomen”, a explicat Burleanu.
Fotbalistul Costin Gheorghe a fost audiat, miercuri, la sediul DNA, declarând la ieșire că procurorii l-au întrebat despre ultimele meciuri ale echipei Gaz Metan Mediaș. De asemenea, săptămâna trecută președintele Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, a fost audiat ca martor în cazul meciului cu FC Brașov de la finalul sezonului trecut de către aceiași procuori DNA care au instrumentat dosarele „Valiza” și „Transferurilor”.
Conform unor surse judiciare, procurorii DNA au solicitat conducerii Federației Române de Fotbal să pună la dispoziția anchetatorilor dosarele intrumentate de către Comisia de Disciplină și Departamentul de integritate al FRF.
Federația Română de Fotbal a deschis o investigație după ce jucătorii de la FC Brașov au fost premiați de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în 27 mai, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, deși brașovenii au retrogradat în urma acestui rezultat. Ulterior, Federația Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în acest caz.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara, în 6 iulie, că va trimite cazul meciului dintre FC Brașov și Gaz Metan Mediaș către „instituțiile abilitate”, pentru a vedea dacă premierea jucătorilor brașoveni a fost sau nu legală.
FC Brașov și Gaz Metan Mediaș au retrogradat în urma rezultatului de egalitate înregistrat, în 27 mai, pe Stadionul Tineretului, în ultima etapă a Ligii I, în primul eșalon rămânând Concordia Chiajna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploiești, cu scorul de 3-2.
În această vară, trei jucători care au activat sezonul trecut la FC Brașov, căpitanul Marian Constantinescu, portarul Florin Iacob și atacantul Cătălin Țâră, au fost transferați la formația Concordia Chiajna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER