Atacantul Sergiu Buș (19 ani) are parte de susținerea lui Minteuan și a patronului Paszkany. Puștiul va fi intra și cu FCM, profitând și de o conjunctură favorabilă.
Tânărul vârf s-a aflat la câțiva centimentri distanță de glorie în minutul 3 al derby-ului cu Rapid. Voleul său spectaculos, după un fuleu care a lăsat în urmă adversari cu experiență net superioră, s-a oprit în transversala porții. Buș s-a zbătut mult, spre satisfacția antrenorilor, dar a încheiat partida în media echipei. „Sergiu a fost printre cei mai buni de la noi. A avut mult ghinion la faza respectivă. S-a luptat mult. În timp, poate ajunge un vârf valoros al fotbalului românesc”, a subliniat Alin Minteuan la final.
Patronul Arpad Paszkany l-a încurajat și el pe căpitanul juniorilor A ai clubului CFR. „Mi-a plăcut Buș, chiar dacă e la început. S-a descurcat bine”, a punctat finanțatorul. În condițiile în care Kapetanos și De Zerbi sunt accidentați, Bastos e suspendat, iar Bud are evoluții constant slabe, Buș va rămâne în garnitura de start și pentru deplasarea de la Târgu Mureș, de luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER