Cadu, impresionat de Hora și Bjelanovic

Redactor:
Andra Lupou
Cadu, impresionat de Hora și Bjelanovic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lusitanul crede că echipa sa este mai tare după noile achiziții,
dar spune că lupta la titlu la fi una dificilă.

Cadu își ia în serios statulul de căpitan și în cantonamentul din
Austria. Lusitanul i-a „radiografiat” deja pe noii veniți în
vestiarul campioanei. „Îmi plac noii jucători, sunt convins că ne
vor aduce un plus la echipă. Deși am jucat doar două amicale și
alea cu echipe mai slabe, m-au impresionat Sașa și Hora. Sunt sigur
că vor marca multe goluri în sezonul următor”, a spus Cadu.
Lusitanul este cu ochii și pe programul echipei din startul
returului și crede că nu va fi deloc ușor să se instaleze în
fotoliul de lider, așa cum vrea președintele Iuliu Mureșan. „Eu
cred că avem un început de sezon foarte greu. Cu greu vom fi pe
primul loc. Va fi foarte important să nu pierdem puncte pe teren
propriu”, spune Cadu.

Decis să rămână în Gruia

Deși au trecut patru ani de când este în Gruia, căpitanul Clujului
mai are planuri de lungă durată cu CFR. „Dacă mi s-ar propune
prelungirea contractului, cred că aș accepta. Vreau să mai rămân la
Cluj și să fiu în continuare căpitanul echipei”, a spus Cadu, care
mai are încă doi ani de contract cu echipa din Gruia.

6 jucători
a transferat CFR în această vară: fundașii Rada, Diogo și
Piccolo, mijlocașii Hora și Kivuvu și atacantul
Bjelanovic

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României

Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei

Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului

Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat

BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România

BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT

BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!

Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună

Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre

Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea

Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲

Călin Georgescu, devastat. Becali a aflat cum îl vor sabota: Nu-l lasă să candideze, știu ceva mai multe

Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România

S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public

Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?

FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion

Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?

Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile

×