Misiunea lui Liviu Ciobotariu va fi una extrem de dificilă în mandatul său la Dinamo, dacă nu chiar „imposibilă”. „Câinii” pleacă în această dimineață în cantonament în Austria cu un lot încropit, cu mulți jucători de la echipa a doua sau cu alții care vor părăsi oricum echipa până la reluarea campionatului.
La câteva minute după ora 7:00, lotul de 25 de jucători pe care Ciobotariu l-a selectat pentru cantonamentul din Austria va decola cu direcția Munchen. De acolo va urma un drum de peste 170 de kilometri care va fi străbătut cu autocarul până în stațiunea austriacă Leogang. Acolo își vor ispăși „câinii” calvarul cantonamentului montan până pe 10 iulie, când se vor întoarce în România.
Pleacă 25. Câți mai rămân?
O scurtă privire aruncată pe lotul dinamovist însă le va da fiori fanilor. Chiar dacă e numeroasă, cu 25 de jucători pe listă, delegația roș-albă pare subțire. Fără nicio achiziție la activ în această vară, lucru neîntâlnit în ultimii 20 de ani, Ciobotariu va avea sub comandă mulți jucători veniți de la echipa a doua sau pe alții care vor pleca aproape sigur, gen Alexe, Pulhac sau Torje.
Mai au contract cinci zile!
O altă problemă pe care dinamoviștii n-o elucidaseră nici până aseară târziu este prezența lui Găman și Bărboianu în Austria. Cei doi mai au contract încă cinci zile cu Dinamo, după care ar trebui să se întoarcă la Craiova. Cum Mititelu nu vrea să trateze cu roș-albii pentru cei doi, situația lor este incertă. Oricum, cei doi au fost băgați în cantonament aseară, la fel ca și ceilalți colegi ai lor, și așteaptă un răspuns referitor la situația lor, răspuns care ar putea veni chiar în această dimineață.
24,6 ani este media de vârstă a celor 25 de jucători cu care Dinamo pleacă în cantonament
Lotul care pleacă în Austria
Portari (3): Bălgrădean, Naumovski, Curcă Fundași (8): Rus, Crăciun, Moți, Grigore, Crișan, Diabate, Mușat, Pulhac Mijlocași (9): Torje, R. Stănescu, Pătrașcu, Mărgăritescu, C. Munteanu, Alexe, Cazacu, Scărlătescu, Bakaj Atacanți (5): Dănciulescu, Țucudean, L. Ganea, Păun, Bucă
Directorul tehnic al echipei, Cornel Dinu, nu va face deplasarea în Austria, șefii luând decizia ca antrenamentele să fie conduse de Liviu Ciobotariu și Bebe Alexe
Gigi Becali: „Am făcut ofertă pentru Torje”
Situația financiară prin care trece Dinamo l-a împins pe Gigi Becali să trimită o ofertă concretă pentru cel mai în formă jucători dinamovist. „Am făcut o ofertă de 2,5 milioane de euro la care aștept răspuns. Finu’ mi-a spus: «Bă, nașule, eu nu pot să iau o hotărâre. E vorba de situația financiară». Le-a zis lui Săvulescu și Badea să vină și ei cu câte un milion, că se fac de râs. Finul nu vrea să-l vândă pe Torje, dar dacă Săvulescu și Badea nu vin cu bani nu au ce să facă”, a povestit Becali ieri, la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER