„Când am venit, erau LAȚI!”** Stan a reușit să revitalizeze Steaua! «Secretul revenirii»

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Stan s-a arătat foarte mulțumit de prestația pe care au avut-o elevii săi contra CFR‑ului (1-1). „A fost cea mai bună repriză din acest sezon”, a evidențiat antrenorul principal munca jucătorilor săi. Cifrele meciului cu ardelenii vorbesc de la sine despre forța Stelei, iar șefii susțin că un merit important îl are Ilie Stan!

Evoluțiile bune din ultimele partide au readus speranța în rândul steliștilor. Victoria din „Ștefan cel Mare” (3-1), dar și un meci foarte bun contra CFR-ului (1-1) plasează Steaua din nou printre favoritele la titlu, mai ales că distanța de 11 puncte de acum o săptămână s-a diminuat considerabil. Cel care a încercat o explicație pentru revenirea roș-albaștrilor este Helmut Duckadam: „Ilie Stan a reușit să unească vestiarul, să îi facă pe băieți să fie ca o familie. În al doilea rând, a reușit să facă o pregătire fizică foarte bună și, nu în ultimul rând, folosește aceeași tactică meci de meci”, a spus președintele de imagine al Stelei.

„Erau lați când am venit eu”
După o săptămână tensionată, dar pe care a încheiat-o destul de bine, Ilie Stan a răbufnit la finele conferinței de presă de după întâlnirea cu CFR. În momentul în care întrebările jurnaliștilor s-au oprit și becul roșu al camerelor de luat vederi s-a stins, tehnicianul roș-albaștrilor s-a descătușat. „Fotbaliștii erau lați după 20 de minute când am venit eu. Cât de cât i-am pus pe picioare și nu se mai simte oboseala așa mult! Avem meciuri din trei în trei zile și reușim să ținem o echipă care se bate la titlu în propriul careu și trage de timp„, a tunat Ilie Stan cu referire la starea fizică a fotbaliștilor pe care a găsit-o la echipă când a preluat Steaua. Ultimele rezultate îi dau dreptate!

60 la sută a fost posesia Stelei, spre deosebire de cele 40 de procente ale ardelenilor

27 de șuturi a tras la poartă echipa lui Ilie Stan. Doar 10 în dreptul CFR-ului

12 ocazii clare de gol a bifat Steaua (trei bare), spre deosebire de cele trei ale ardelenilor

DE CE N-AU ÎNSCRIS ÎN SUPERIORITATE | „Pe final s-au pierdut”
Chiar dacă mai erau aproximativ opt minute de disputat în meciul cu CFR și aveau doi oameni în plus, steliștii nu au reușit să desfacă apărarea lui Jorge Costa prin pase lungi. „Eu nu le-am zis să folosească angajări pentru un joc aerian. Probabil tensiunea și faptul că mai era foarte puțin de jucat i-au făcut să își piardă capul. Era foarte greu să mai putem reuși ceva pe final”, a spus antrenorul roș-albaștrilor.

REZULTATE | E peste Levi! Rămâne și din iarnă!?
În momentul în care a decis să apeleze la Ilie Stan, Gigi Becali a avertizat că va analiza prestația tehnicianului în funcție de locul pe care echipa îl ocupa la momentul respectiv. „E la opt puncte de Dinamo. Dacă la sfârșitul turului e tot acolo sau se apropie, înseamnă că poate rămâne și în retur. Dacă ne distanțăm, pleacă”, anunța finanțatorul în urmă cu două luni. Din momentul venirii sale, Steaua a acumulat 18 puncte în nouă etape, în timp ce Roni Levi avea doar 11 puncte după opt runde. Totodată, cu Ilie Stan pe bancă, Steaua a făcut același număr de puncte ca liderul Dinamo în opt etape, 17, fără a contabiliza și ultima etapă din tur!

Meciurile lui Levi
Sibiu (d) 1-1
Mioveni (a) 4-0
„U” Cluj (a) 2-1
Astra (d) 1-2
Tg. Mureș (a) 2-0
Gaz Metan (d) 0-3
Pandurii (a) 1-2
Sportul (d) 0-0

Meciurile lui Stan

Oțelul (a) 2-1
Vaslui (d) 0-0
Rapid (a) 0-0
Petrolul (d) 3-0
Concordia (a) 2-1
Ceahlăul (d) 0-1
Brașov (a) 1-0
Dinamo (d) 3-1
CFR Cluj (a) 1-1

Linie de clasament Levi în Liga I
8 meciuri 3 victorii 2 egaluri 3 înfrângeri = 11 puncte

Linie de clasament Stan în Liga I
9 meciuri 5 victorii 3 egaluri 1 înfrângere = 18 puncte

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că avea un briceag la el”
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o:
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×