CFR a încheiat o săptămână în care echipa s-a modificat substanțial. Patru jucători importanți au plecat și, în locul lor, au fost aduși alți patru fotbaliști, care le vor lua locul. Ținând cont că cei mai importanți dintre noii veniți au fost aduși exact pe aceleași posturi, se poate face o comparație clară, între veniri și plecări. CFR a câștigat, dar a și pierdut, prin aceste mutări.
Câștig financiar și perspective
Cel mai mare câștig este cel pecuniar, clujenii aducând în conturi aproximativ 1.5 milioane de euro, ținând cont că pentru Lopez, Jakolis și Petrucci s-au achitat sume de transfer, în timp ce jucătorii veniți au fost liberi de contract.
Un alt plus care iese în evidență este potențialul de creștere a jucătorilor veniți, în comparație cu cei plecați, de pe aceleași posturi. E cazul lui Billel Omrani, atacantul de 23 de ani, crescut de Marseille, care nu a ajuns la o maturitate fotbalistică, așa cum este cazul celui pe care l-a înlocuit, Cristian Lopez. În aceeași situație se află și Tomislav Gomelt, 21 de ani, adus de la Bari să înlocuiască lipsa lui Petrucci, 24 de ani, venit și el în România la o vârstă apropiată de ce a lui Gomelt.
Valoare mai mică, plusuri și minusuri la formă
Sunt și minusuri destul de evidente care se pot observa, comparându-i pe cei opt. În primul rând, cota lor de piață. Omrani, Roman, Sorsa și Gomelt sunt evaluați la 1,55 milioane de euro, în timp ce Lopez, Guima, Jakolis și Petrucci sunt cotați de același site, transfermarkt.de, la 2,45 milioane de euro.
În privința formei jucătorilor, comparația aduce și plusuri și minusuri. Jakolis a fost înlocuit cu un jucător cu CV sensibil egal și de același profil. Sorsa, al doilea căpitan la Osjek, în sezonul trecut, a fost titular de bază sezonul trecut și are 193 de meciuri în prima ligă din Croația. „Se aseamănă cu Jakolis, la fizic. E mai micuț, așa, un jucător de viteză, dribling bun, pe care l-am urmărit alături de șefii mei. Sper să se acomodeze cât mai repede”, crede antrenorul Miriuță.
Dan Roman, pare un câștig, față de Guima, având mai multe partide în ultima perioadă, decât jucătorul care a avut multe probleme medical. În schimb, Omrani, are doar 4 meciuri și 1 gol în sezonul trecut, în Franța, mult mai puțin decât Cristian Lopez, fostul golgheter de la CFR. În privința lui Gomelt, CFR pare să fi pierdut din tehnică la mijlocul terenului și experiență, dar a obținut un jucător cu rată de creștere mai mare decât Petrucci. „Au plecat 4 jucători pe care îi admir foarte mult, avem 4 veniri și sunt jucători foarte buni. Sper să se acomodeze cât mai repede și să ajungă cel puțin la nivelul celor plecați. Am adus jucători post pe post. A plecat Jakolis, a venit Sorsa, a plecat Davide, a venit Gomelt înapoi, Guima, cu Roman și Cristian Lopez, cu Omrani”, a spus Vasile Miriuță
Cu prima echipă în Cupa Ligii
Noii veniți nu vor juca în partida de astăzi, cu ASA, din sferturile Cupei Ligii. Clujenii vor juca cu învingătoarea dintre Poli Timișoara și Concordia Chiajna, dacă trec de mureșeni și au culoar favorabil spre finală. „Vom juca cu cea mai bună echipă în Cupa Ligii. Ne dorim să mergem mai departe, chiar dacă după două zile jumate vom juca în campionat. Îmi doresc foarte mult să câștigăm această competiție, și eu și jucătorii. E un trofeu unde se pot câștiga și niște bani, știm acest lucru și ne dorim să ajungem în finală, prima dată”, a spus Miriuță.
AU VENIT:
AU PLECAT:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER