Dinamo nu a mai câștigat un titlu din 2007, iar de atunci a cheltuit o avere pe salariile jucătorilor. Cea mai mare pierdere înregistrată de „câini” s-a produs în sezonul 2008-2009, tocmai ultimul în care Dinamo s-a bătut până la final pentru titlu.
Din dorința de a ajunge în grupele Ligii Campionilor, conducerea „câinilor” a „găurit” bugetul cu peste 16 milioane de euro pentru remunerațiile jucătorilor, exact recompensa pe care ar fi primit-o de la UEFA! În ultimii patru ani, începând cu sezonul ultimului titlu de campioană obținut, Dinamo a făcut eforturi serioase pentru a se menține în fruntea fotbalului românesc. Nu a reușit, iar pagubele sunt uriașe. „Am plătit foarte mulți bani în ultimii patru ani pentru un singur titlu de campioană”, a declarat Cristi Borcea.
„Dau un milion de dolari pe lună salarii”
Pornind de la declarația acționarului dinamovist, ProSport a calculat exact cât au cheltuit „câinii” în perioada 2006-2010, iar rezultatul e șocant. Nu mai puțin de 16.698.000 de euro a consumat Dinamo doar pe salarii în patru ani. În plus, la această sumă se adaugă alți 5.850.000 investiți în achiziționarea de jucători. În acea perioadă, Borcea chiar se plângea apropiaților că irosește doar pe salarii aproximativ un milion de dolari pe lună.
Au existat destule „țepe”
Tot Borcea a fost cel care a explicat și care ar fi soluția pentru a ieși din această perioadă de criză: „În acest moment, la Dinamo sunt jucători care au trăit mult prea multe insuccese aici ca să mai poată câștiga ceva cu această echipă”. Oficialul dinamovist are dreptate, pentru că în această perioadă de recul clubul a cheltuit cei mai mulți bani cu jucătorii considerați „țepe”, gen Galliquio, Miranda sau Vranjkovic, dar și cu cei supraapreciați, gen Mitea sau Zicu. În același timp, tinerii aduși de la Dinamo II care au confirmat, Ștefan Radu, Pulhac, Liviu Ganea sau Alexe, au fost plătiți extrem de prost, cu câteva mii de euro pe an. Tocmai de aceea Dinamo vrea să se îndrepte acum mai mult spre propria pepinieră.
Țepe:
Julio Cesar 500.000 Fabrice Fernandes 300.000 John Galliquio 175.000 Osvaldo Miranda 175.000 Vojislav Vranjkovic 150.000
Vedete:
Lobonț 800.000 Mitea 450.000 Zicu 250.000 + 1.000.000 M. Niculae 500.000 (280.000 în prezent) Sumele sunt exprimate în euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER