Gigi Becali a încercat în repetate rânduri să-l aducă pe Dinu Gheorghe în Ghencea, fără succes însă. Actualul președinte al Brașovului pare acum mai aproape de Steaua ca niciodată, după ce latifundiarul a afirmat, foarte sigur pe el, în urmă cu două zile, că Dinu „Vamă” va fi numărul 1 la gruparea „roș-albastră”.
Giovani Becali nu este de acord cu vărul său și îi sugerează acestuia să nu îl aducă pe „Vamă” la Steaua.
„Ce să caute Dinu Gheorghe la Steaua? Ce mare președinte e și Dinu ‘Vamă’ ăsta?! Pe unde a fost conducător, au rămas fotbaliștii cu salariile neplătite. Asta-i principala treabă a unui șef, să facă rost de bani, să fie liniște la echipă. Nu să se priceapă la fotbal”, a declarat Giovani Becali în Libertatea.
La întrebarea „Cine ar fi potrivit pentru funcția de președinte în Ghencea?”, Giovani a răspuns scurt: „Nu știu, treaba lui Gigi, pe mine mă interesează mai mult Dinamo decât Steaua”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER