Finala Cupei României, câștigată clar duminică de Steaua cu 3-0 în fața celor de la „U” Cluj, a reprezentat finalul sezonului fotbalistic 2014/2015 și startul calculelor pentru noua ediție, una care va debuta rapid, pe 11 iulie. În acest context, imediat după fluierul de final al partidei, finanțatorul campioanei a declarat faptul că are în plan să aducă „6-7 jucători”, însă a făcut și un alt anunț demn de luat în seamă. Gigi Becali a mărturisit faptul că Steaua se va despărți în această vară de 3-4 jucători. „Nu mă gândesc numai la grupele din Liga Campionilor, trebuie să mă gândesc și la primăvara Ligii Campionilor, trebuie să fac un pas în plus. Ce înseamnă asta? Înseamnă 6-7 jucători luați, dar trebuie să curățăm și 3-4 jucători de la echipă”, a spus latifundiarul.
În condițiile în care Steaua are oricum un lot subțire din punct de vedere numeric, unul care va fi schilodit în continuare de plecările anunțate ale lui Arlauskis, Latovlevici, Prepeliță, Bourceanu și Rusescu, dar și de cele probabile ale lui Tănase și Chipciu, sunt foarte puțini fotbaliști rămași care să poată fi considerați balast. În lumina evoluțiilor din acest sezon, ProSport a creionat portretul celor trei „suspecți” vizați de mărturisirile lui Becali:
1. Ionuț Neagu, 25 ani – cotă de piață: 450.000 euro
Mijlocaș adus la Steaua mai degrabă la cererea lui Giovani Becali decât la cea a antrenorului de atunci, Laurențiu Reghecampf, Ionuț Neagu a fost mereu considerat drept unul dintre fotbaliștii cu potențial neatins din pricina lipsei șanselor. Venirea lui Costel Gâlcă și problemele de lot cu care Steaua s-a confruntat în acest retur de campionat au fost contextul perfect pentru ca Neagu să primească ocazia să demonstreze că poate să reprezinte o soluție, mai ales în ideea plecării lui Andrei Prepeliță, însă jucătorul care a câștigat titlul cu Oțelul a dezamăgit. A jucat 19 meciuri în acest sezon în toate competițiile însă a strâns o medie de numai 53 de minute pe meci. Ultima sa prestație, cea din finala Cupei României cu „U” Cluj, a fost foarte slabă, cu greșeli mari care puteau să întoarcă meciul în favoarea ardelenilor, astfel că pare primul care va părăsi Steaua în această vară, una pe care finanțatorul Gigi Becali a anunțat-o ca fiind o perioadă de reconstrucție masivă. Pentru o echipă care în linia de închizători i-a avut, din 2012 și până acum, pe Bourceanu, Pintilii sau Prepeliță, Ionuț Neagu nu poate fi o soluție acceptabilă.
Neagu a fost una dintre cele mai puțin notabile apariții în tricoul Stelei în acest sezon. Mijlocașul adus de la Oțelul Galați nu a impresionat și pălește în comparație cu oricare dintre mijlocașii închizători care au jucat pentru campioană înainte sa. Foto: Mediafax
2. Rareș Enceanu, 20 ani – cotă de piață: 200.000 euro
Un transfer surprinzător al Stelei care a ajutat mai degrabă FC Brașov, clubul care l-a cedat, decât campioana. Brașovenii au ieșit dintr-un impas considerabil cu banii primiți pe Enceanu, însă mijlocașul a eșuat în a demonstra că poate să se impună în echipa Stelei. Cu un fizic deloc impresionat și fără să aibă șansa să demonstreze că are abilități tehnice peste medie, Enceanu a avut apariții meteorice și prestații modeste. A avut doar trei apariții în tricoul Stelei în meciurile oficiale din 2015 și o singură prestație notabilă, cea din meciul cu fosta lui echipă, atunci când a contribuit decisiv la golul victoriei marcat de Raul Rusescu. Chiar și în aceste condiții, este foarte puțin probabil ca Enceanu să fie îndepărtat definitiv de la echipă și, cel mai probabil, se va urma același exemplu, al împrumutului la o echipă de primă ligă, ca în cazul altor tineri precum Alexandru Aldea, Răzvan Grădinaru și Alexandru Târnovan.
Rareș Enceanu joacă pe un post pe care la Steaua este în acest moment o concurență foarte mare, însă datorită vârstei fragede va rămâne sub contract cu campioana și va fi împrumutat la un club de Liga 1 unde îi va fi mai ușor să se impună. Foto: Mediafax
3. Srdjan Luchin, 29 ani – cotă de piață: 1.400.000 euro
O situație specială pentru unul dintre fundașii buni ai Ligii 1 din ultimii ani. Transferat de Steaua din Bulgaria pentru a înlocui pierderile masive din centrul apărării, Luchin a ratat complet sezonul. Aparițiile meteorice din tur au fost completate cum nu se poate mai prost în retur, perioadă în care Luchin a jucat foarte puțin și doar atunci când au fost probleme de lot. Extrem de bine plătit pentru o rezervă, cu un salariu de 12.000 de euro pe lună, Luchin a fost neglijat, surprinzător în viziunea multor fani ai Stelei, pentru a-i face loc în centrul apărării lui Alin Toșca. Plecarea lui Luchin este cu atât mai probabilă cu cât fundașul și-a manifestat intenția de a se despărți de campioană pentru a juca în mod constant și pentru a reveni în vizorul selecționerului României.
Luchin a jucat în primu meci din 2015, cel de pe teren propriu cu Rapid, apoi a dispărut complet din lotul Stelei. Fundașul și-a manifestat în repetate rânduri nemulțumirea pentru faptul că nu primește șanse să demonstreze că este mai valoros decât Toșca. Foto: Alexandru Hojda
Este de așteptat ca o decizie în privința celor trei fotbaliști să fie luată în curând, dată fiind pauza extrem de mică de care Steaua și noul ei antrenor, Mirel Rădoi, se vor bucura până la începerea sezonului 2015/2016. Următoare ediție a Ligii 1 va debuta pe 11 iulie 2015 și se va încheia pe 11 mai 2016, a stabilit Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER