Cel mai vechi jucător al Astrei a fost pus pe liber astăzi!** La pachet, pleacă și fundașul care a luat 120.000 de euro pentru doar 8 meciuri

Redactor:
Marian Dima
Cel mai vechi jucător al Astrei a fost pus pe liber astăzi!** La pachet, pleacă și fundașul care a luat 120.000 de euro pentru doar 8 meciuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Mihalache, fotbalist sosit la Ploiești, acum cinci ani și jumătate, la începutul „proiectului” CSM Ploiești, va părăsi Astra, în această pauză competițională. „Mache” a fost accidentat în acest tur de campionat, după o fractură de metatarsian, suferită în campionatul trecut și tratată greșit, prima parte a campionatului fiind compromisă pentru el, după trei sezoane în care a fost pe „podiumul” evoluțiilor, pentru Astra, cu 83 de meciuri și peste 7000 de minute, în trei sezoane consecutive!

Mihalache a venit la Astra, alături de Seto Takayuki, fiind, din acest punct de vedere, cel mai vechi fotbalist al grupării lui Ioan Niculae, sub cele patru denumiri diferite ale clubului: CSM Ploiești, FC Ploiești, Astra Ploiești și Astra Giurgiu, în cei cinci ani petrecuți în „9 Mai”, jucătorul originar din Iași neprimind vreodată cartonașul roșu!

Alături de Mihalache, Astra i-a mai pus „pe lista de transferuri” pe Ben Djemia – un alt ex-petrolist, care a rezistat doar câteva luni, pe tânărul Vădrariu, portarul Kello (care fusese scos din lot de Ioan Niculae, duă meciul de la Galați) și pe Salif Nogo, care a reușit o altă „mare performanță” la Astra, anume să bifeze, în doi ani și jumătate de contract, doar opt meciuri oficiale în Liga I, pentru Astra, fiecare apariție a sa fiind „plătită” de Ioan Niculae cu peste 15.000 de euro!  

Cel mai „greu” este un alt exemplu de ineficiență, jucătorul camerunez Olivier Boumale – adus la cererea lui Gheorghe Mulțescu, acum mai bine de două luni, fiind dat afară după ce a reușit să nu bifeze nici măcar un minut oficial pentru clubul cu care semnase, el prinzând, doar de două ori, banca de rezerve.

În afara celor șase jucători la care Astra a renunțat, în funcție de rezultatul negocierilor cu alți fotbaliști și de eventualele vânzări ale lui Fatai și Takayuki, pe lista disponibilizaților  ar mai putea apărea 1-2 jucători.  
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×