CFR a bifat un transfer după ce a ajuns pe locul 1!** A adus din Liga a III-a rival pentru Kapetanos

CFR a bifat un transfer după ce a ajuns pe locul 1!** A adus din Liga a III-a rival pentru Kapetanos
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cedarea lui Weldon nu a părut să afecteze CFR-ul în acest retur. După pauza de iarnă, elevii lui Costa au reușit să obțină 7 puncte din cele trei partide jucate și au trecut pe primul loc. Cu toate acestea, șefii din Gruia par deciși să mai întărească echipa și au mai perfectat azi un transfer.

Aceștia l-au achiziționat definitiv pe Tudor Mândrușcă, fotbalist ce a făcut pregătirea cu CFR-ul și l-a impresionat pe antrenorul Jorge Costa. Vârful de 22 de ani aparținea clubului Sănătatea Cluj, pentru care nu a evoluat însă decât în sezonul trecut, împrumutat fiind apoi la Unirea Florești, pentru care a jucat în turul campionatului, în al treilea eșalon.

A fost remarcat de Dorinel Munteanu

Pe când avea 16 ani, tânărul atacant a fost remarcat de Dorinel Munteanu, care l-a luat cu el la Vaslui, considerându-l unul din cei mai promițători fotbaliști ai generației lui. Cu toate acestea, fotbalistul format de școala de fotbal „Zoltan Ivansuc” nu a rezistat acolo decât un an, după care a ajuns la Sănătatea.

Profil asemănător cu al lui Kapetanos

Omul momentului la CFR este acum Pantelis Kapetanos, care a reușit să marcheze 6 goluri în ultimele 8 meciuri jucate pentru echipa clujeană. Jocul bun al grecului pare să îi fi încurajat pe ceferiști să aducă un jucător asemănător. Solid fizic și cu o înălțime de 1,90, Mândrușcă e de la distanță copia fidelă a fostului atacant al Stelei.

Au mai transferat un vârf promițător

În această iarnă, CFR-ul a mai transferat un atacant din ligile inferioare, Bogdan Faur de la Unirea Dej. Jucătorul de 17 ani e și el unul din promisiunile generației sale, marcând în tur 11 goluri pentru echipa din Liga a III-a.

„Nu va ajunge mai sus de Liga a III-a”

Spre deosebire de Dorinel Munteanu, patronul Sănătății Cluj, Ioan Ghișa, nu are o părere bună despre atacantul cedat la CFR. Ghișa consideră că fotbalistul nu va reuși să depășească pragul Ligii III.

„L-am cedat gratis, ne vom așeza la negocieri cu CFR-ul numai dacă Mândrușcă va ajunge în Liga I, dar acum e 100% jucătorul lor. Personal, nu cred că va ajunge să joace acolo. Îi urez succes, mi-aș dori să reușească, dar nu îl văd să joace mai sus de Liga a III-a. La noi nu se potrivea cerințelor nici ca fotbalist, dar nici ca și caracter„, spune patronul de la Sănătatea.

Articol scris de Mihai CINPOERU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×