CFR a prezentat ultimul membru al stafului tehnic:** „Sperăm să realizăm maximul de puncte în cele 16 etape”

CFR a prezentat ultimul membru al stafului tehnic:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a anunțat noul component al stafului tehnic condus de
Alin Minteuan. Astfel, Francisc Dican este noul secund al echipei
ardelene. Într-un interviu pentru siteul oficial al clubului, Dican
a declarat că obiectivul său și al echipei este acela de a câștiga
toate meciurile, chiar dacă recunoaște că este greu ca CFR să
recupereze distanța față de primul loc.

„Îl cunosc foarte bine pe Alin de pe vremea când era
jucător, am și evoluat împreună la Universitatea Cluj.Nu am avut
încă ocazia de a sta de vorbă foarte mult cu Alin, dar vă pot spune
că obiectivele rămân aceleași și anume campionatul.Noi avem de
recuperat un handicap mare de puncte, dar în aceste 16 etape cât au
mai rămas de jucat, sperăm să scoatem maximum de puncte”
,
a spus Dican pentru siteul oficial al CFR-ului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Încep negocierile cu Ianis Hagi! Rangers nu activează clauza de prelungire a contractului
Încep negocierile cu Ianis Hagi! Rangers nu activează clauza de prelungire a contractului
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Panduru a răbufnit după FCSB - Dinamo!
Panduru a răbufnit după FCSB - Dinamo! "De ce e schimbat? E cel mai bun din atac, mai ai altul…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
O româncă, aproape de a ajunge în Parlamentul Germaniei. Ana Maria Trăsnea luptă pentru salariu minim de 12 euro/oră
O româncă, aproape de a ajunge în Parlamentul Germaniei. Ana Maria Trăsnea luptă pentru salariu minim de 12 euro/oră
DECODORUL cerebral care poate traduce gândurile
DECODORUL cerebral care poate traduce gândurile
Soţia lui Daniel Pancu a vorbit despre relaţia cu bărbatul vieţii sale. Destinul i-a readus unul lângă altul după două decenii
Soţia lui Daniel Pancu a vorbit despre relaţia cu bărbatul vieţii sale. Destinul i-a readus unul lângă altul după două…
Mario Fresh i-a dat fatala Alexiei Eram! Mesajul care o va enerva la culme pe fiica Andreei Esca
Mario Fresh i-a dat fatala Alexiei Eram! Mesajul care o va enerva la culme pe fiica Andreei Esca
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Victorie pentru FCSB: Învinge Dinamo cu  2-1
Victorie pentru FCSB: Învinge Dinamo cu 2-1
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Elizabeta Samara a câştigat medalia de argint de la Europe Top 16 Cup! Sportiva a pierdut finala în faţa lui Ying Han
Elizabeta Samara a câştigat medalia de argint de la Europe Top 16 Cup! Sportiva a pierdut finala în faţa lui…
×