CFR a transferat duminică un maghiar al cărui hobby se vede de la distanță Tatuajele sunt marea pasiune a mijlocașului Adam Vass (23 de ani), care a jucat cinci sezoane pentru Brescia Vine în România să joace în grupele Ligii
Campioana a adus un jucător excentric. Adam Vass e tatuat din cap până pe picioare, iar însemnele de pe corpul său îi oferă o aură de killer. Are zeci de tatuaje. Pe gât și-a desenat stema Ungariei, pe mâini are schelete, iar pe coaste imagini cu demoni. Acceptă să vorbească rar despre desenele de pe corpul său. „Tatuajele mele au multe conotații. Pe gât am stema Ungariei, pentru că sunt maghiar și țin la țara mea. Pe brațul stâng am o inscripție în maghiară, iar pe abdomen am ceva în engleză. Semnificațiile nu vi le spun”, a declarat Vass pentru ProSport.
A avut ofertă și de la Hapoel
Mijlocașul la închidere a rămas liber de contract după ce înțelegerea cu Brescia a expirat, iar CFR a pus imediat mâna pe el. Vass spune că ales CFR în dauna israelienilor de la Hapoel Tel Aviv pentru a juca în Champions League. „Am venit aici pentru că e o șansă să joc în Ligă. Sunt și aproape de țara mea”, a spus internaționalul maghiar. „Suntem convinși că am făcut un transfer foarte bun, ca și celelalte de până acum”, au comentat șefii CFR-ului.
20 de meciuri a jucat Vass în Serie A și 110 în Serie B
10 partide a jucat Adam Vass în naționala Ungariei, 5 dintre ele în calificările trecute
Andone e nemulțumit de apărare
Campioana dispută azi primul amical din al doilea stagiu de pregătire, de la Leogang. Clujenii vor juca de la ora 19:00 împotriva bulgarii de la Lokomotiv Plovdiv, urmând ca mai apoi să susțină meciuri cu FC Viktoria Plzen (6 iulie) și Al Hilal (8 iulie). „Avem probleme în apărare, acolo mai e de lucru. De faza de atac sunt mulțumit”, a spus tehnicianul Ioan Andone. Până acum, în primul cantonament care s-a disputat tot în Austria, formația din Gruia are un bilanț pozitiv: două victorii și un eșec.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER