În trecut arătați cu degetul pentru arbitrajele „prietenoase”, cei de la CFR Cluj au ajuns în acest moment în postura de a se plânge de greșelile pe care „fluierașii” le fac împotriva lor. Interesant este că declinul în clasamentul echipelor care beneficiază de erorile arbitrilor coincide cu schimbarea conducerii CCA și cu venirea în fruntea acesteia a lui Ion Crăciunescu, persoană împotriva căreia șefii ardelenilor au protestat vehement.
„Crăciunescu, la pușcărie!”
„Nu mi-ar conveni deloc să vină Ion Crăciunescu șef la CCA. E un om ranchiunos. E un personaj care nu-și poate controla trăirile nejustificate împotriva unora sau altora cum suntem noi”, spunea Arpad Paszkany în momentul în care actualul șef al CCA negocia cu Mircea Sandu preluarea conducerii arbitrilor. Între timp, deși a trecut doar puțin peste o lună de la înscăunarea lui Ion Crăciunescu, șefii lui CFR Cluj au început să se plângă de calitatea arbitrajelor de la meciurile echipei lor. Totul a culminat chiar cu declarația lui Iuliu Mureșan dată la finalul meciului CFR – Petrolul (1-1), din etapa a IX-a. „Crăciunescu face parte dintr-un grup de interese care nu ne vrea binele. Îi doresc acestui om să ajungă și el cu cătușele pe mână”, a spus atunci președintele ardelean.
Avram a plecat cu tot cu „noroc”
Multă lume speculează acum că situația în care se află CFR Cluj are legătură cu schimbarea lui Avram din funcția de președinte al CCA și cu venirea în această poziție a lui Ion Crăciunescu. Pe vremea fostului șef al arbitrilor, echipa lui Paszkany era una dintre principalele beneficiare ale erorilor făcute de „fluierași”, lucru care s-a întâmplat chiar și sezonul trecut, atunci când CFR a terminat campionatul abia pe locul 8! Și în acest sezon, până la intervenția DNA, care a dispus reținerea lui Avram, CFR a fost împinsă de la spate de arbitri, momentul cel mai important fiind meciul cu SC Vaslui, din etapa a VII-a, atunci când echipa lui Porumboiu a fost dezavantajată în trei faze-cheie. Ulterior, CFR nu a mai primit niciun „cadou” din partea arbitrilor, iar la meciul cu Petrolul chiar a pierdut două puncte pe mâna unei greșeli făcute de centralul Hațegan.
Tudor, amintiri amare cu CFR Acum, după meciul cu Dinamo, conducătorii celor de la CFR au făcut din nou scandal, chiar dacă de această dată nu au avut dreptate. Totuși, reacția șefilor ardeleni dă din noul tonul celor care susțin că influența clujenilor în materie de arbitraj a dispărut odată cu venirea lui Ion Crăciunescu. Ș i numirea lui Tudor la meciul de sâmbătă, cu Dinamo, le dă apă la moară acestora. Chiar dacă de atunci a mai arbitrat pe CFR, pentru „Brad Pitt” rămâne memorabil meciul din primăvara lui 2008 între echipa lui Paszkany și Steaua. Aflați atunci în postura de lider în cursa pentru primul titlu câștigat, „feroviarii” nu au primit două penalty-uri de la Tudor chiar în deplasarea din Ghencea. Atunci, Steaua a câștigat cu 3-1 și grație gafelor făcute de arbitrul bucureștean, iar ulterior au reușit să prindă din urmă CFR-ul care, totuși, a izbutit in extremis să cucerească titlul de campioană a României.
„Nu comentez nimic! Mâine (n.r. – azi), la 15:30, o să comentez la DigiSport și după aia vorbim toată săptămâna!”, Ion Crăciunescu, președinte CCA
„Dacă dumneavoastră spuneți că a fost penalty, atunci eu mă las de fotbal și mă apuc de crescut vaci sau de altceva”, Arpad Paszkany, finanțator CFR Cluj
CONTRA CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER