CFR a bifat deja două mutări importante pe piața transferurilor, ambele în ofensivă, acolo unde a avut probleme serioase în acest sezon. Săptămâna trecută, fosta campioană a semnat pe trei ani cu Yazalde Gomes Pinto, pentru care le-a plătit celor de la Braga 400.000 de euro, întrucât atacantul mai avea un an de contract cu gruparea lusitană. Un alt atacant pe care CFR l-a convins să vină la Cluj este Florin Costea. Președintele Iuliu Mureșan a obținut, zilele trecute, acordul verbal al vârfului născut la Râmnicu Vâlcea, care va veni liber de contract. Costea va profita de o clauză din contractul cu CS Severin în care se specifică faptul că, dacă echipa retrogradează, jucătorul poate pleca liber.
Salariu de 10.000 de euro pe lună
Cele două părți vor semna săptămâna aceasta contractul pe trei ani, după terminarea sezonului în Liga I. Florin Costea a fost propus în mai multe rânduri la CFR de către directorul executiv Răzvan Zamfir, fostul impresar al atacantului. Prima oară în 2005, pe când Costea avea numai 17 ani, însă atunci Paszkany și Mureșan au refuzat să îl aducă, din cauza aspectului financiar al afacerii. Acum, când Florin a devenit liber de contract și după un an 2013 relativ bun, cei doi i-au propus un salariu de 10.000 de euro lunar și o primă de 100.000 de euro la instalare pentru a veni în Gruia. Florin Costea a mai fost curtat în această primăvară și de FC Vaslui, dar cele două părți nu s-au înțeles.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER