CFR le mai dă o lecție „granzilor”!** După ce a scos 10.000.000 de euro pe 3 jucători, Paszkany pregătește încă un „TUN”

Redactor:
Daniel Lup
CFR le mai dă o lecție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Senegalezul Modou Sougou (27 de ani) este văzut de șefii din Gruia drept următorul produs de export pe care să scoată un munte de bani.

Sougou a ajuns în vară la CFR, din postura de jucător liber de contract. S-a impus repede în primul unsprezece al lui Jorge Costa. În primele 18 etape a bifat 17 partide, fiind în toate titular, reușind să marcheze 5 goluri.

Marele plus al lui Sougou este vasta experiență din campionatul Portugaliei (145 de meciuri jucate în 6 sezoane, 2005-2011), motiv pentru care e monitorizat de mai mult timp de cluburi importante din Europa.

„Sunt mai mulți jucători cu care putem da lovitura, iar Sougou este categoric printre aceștia. Are viteză excelentă și am fost foarte bucuroși când am semnat cu el. Ce îi lipsește e un trofeu. Dar nu ne gândim acum la un transfer, deoarece vrem să luăm titlul. La vară vom analiza ofertele„, a spus Iuliu Mureșan pentru www.prosport.ro.

CFR a dat trei mari lovituri în „era Paszkany”, în urma cărora a scos un profit de 10 milioane de euro.

Pentru cedarea lui Traore la Kuban, Paszkany a încasat în iarna anului trecut 4 milioane de euro, dar potrivit unor clauze din contract, clujenii au mai luat 1 milion de euro în 2011, în urma evoluțiilor bune ale atacantului. De asemenea, CFR deține 10% din drepturile federative ale lui Traore, atacant care a ajuns la Cluj pe numai 50 de mii de euro.

De asemnea, un alt jucător adus gratis a fost cedat pe o sumă mare de bani. E vorba de Ciprian Deac, pentru care CFR a încasat 3 milioane de euro de la Schalke.

Cedarea lui Pereira la Porto a însemnat de asemenea o afacere avantajoasă pentru clujeni. Cumărat cu 2,5 milioane de euro, fundașul stânga a fost vândut cu 4,5 milioane de euro. CFR deține de asemenea 10% din drepturile federative ale fundașului Uruguayan. Inițial clujenii aveau 20% din drepturile federative ale lui Pereira, dar 10% au fost cedate pentru ca Porto să împrumute mai mulți jucători la Cluj, cel mai relevant exemplu fiind Beto.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×