Într-o zi în care Simona Halep a jucat la Cluj Napoca, s-au găsit și spectatori care să asiste la meciul CFR – Botoșani și niciunul dintre ei nu avea să regrete alegerea făcută. Părea un meci relaxat, cu formația clujeană, fără emoții reale privind retrogradarea, împotriva unei echipe, FC Botoșani, care părea și ea că și-a găsit liniștea, după împăcarea cu Leo Grozavu, „antrenorul-emblemă” al moldovenilor. N-a fost însă deloc așa, pentru că CFR a chinuit din start o echipă a Botoșaniului care n-a înțeles mai nimic din acest meci. Era minutul 14, când Nouvier cădea în careu, secerat de Tomozei. Bud a făcut 1-0, din penalty (15), iar ce a urmat a fost tragic pentru Grozavu și FC Botoșani. Oaspeții n-au fost în stare să iasă des din propriul teren, iar defensiva a greșit din nou, Același Bud a profitat de respingerea eronată a lui Plămadă și a realizat dubla (26). Meciul era ca și terminat pentru botoșăneni, care aveau să iasă și mai „șifonați” din repriza „de coșmar”. În zadar au așteptat elevii lui Grozavu pauză. Timpul suplimentar s-a diluat pentru ei, iar Juan Carlos Ruiz avea să intre în rolul de „toreador”. A marcat cu un șut de manual, de la 16 metri (45+1), iar apoi a copiat dubla lui Bud, cu o reluare din întoarcere, după centrarea lui Nouvier (45+3). Așa s-a încheiat a doua cea mai bună repriză din istoria modernă a CFR-ului în Liga I și coșmarul de 48 de minute a Botoșaniului.
Victorie istorică pentru CFR
Moldovenii mai aveau însă o repriză în care să încerce să repare ceva din umilința suferită în prima parte. Începutul de repriză secundă n-a fost decât „sare pe rana” echipei lui Leo Grozavu. Juan Carlos avea să creeze și faza golului 5, marcat de Nouvier, după o pasă în gura porții a spaniolului (53). CFR nu s-a oprit însă și a reușit golul 6, în urma unui corner. Cristian Lopez, golgheterul care nu mai marcase din 2015 a înscris și el în poarta nefericitului Iliev (68). Moldovenii s-au rugat ca finalul să vină mai repede și să le cruțe umilința, în timp ce clujenii își vor pune această victorie „în vitrină”. De la ultima promovare n-a mai învins pe cineva la un asemenea scor.
CFR Cluj – FC Botoșani 6-0 (Bud 15 – pen, 26, Ruiz 45, 45+3, Nouvier 53, Cr. Lopez 68)
Echipele de start
Ziua de fotbal din Liga 1 este deschisă de confruntarea dintre CFR Cluj și FC Botoșani, meci programat să înceapă la ora 18:00.
Duelul din play-out se anunță a fi unul extrem de interesant, ținând cont de faptul că ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în 2016 și nici nu au primit vreun gol în ultimele trei partide.
FC Botoșani, de pe altă parte, speră la o calificare în cupele europene (n. red. dacă se va clasa pe primul loc în clasamentul play-out-ului, ASA neavând drept de participare), însă moldovenii au luat un singur punct din ultimele patru deplasări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER