Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei FC Steaua București, a declarat într-o conferință de presă, că este încrezător în faptul că vicecampioana României va pleca cu toate cele trei puncte din meciul de la Cluj, cu CFR, chiar dacă în tur, formația lui Miriuță s-a impus pe Arena Națională.
Tehnicianul vicecampioanei este mulțumit de condițiile pe care le-a găsit în România, cum și de cele de care au avut parte în stagiul de pregătire din Turcia. De asemenea, Laurențiu Reghecampf este sigur că echipa sa va arăta mult mai bine în partidele oficiale decât în amicale.
Antrenorul Stelei a anunțat totodată că singurele sale apariții în media vor fi cele „obligatorii”, din conferințele de presă. „Nu mă interesează pe mine ce spun specialiștii pe la emisiuni, am decis să nu mai apar decât la conferințele de presă”, a anunțat Reghecampf, deranjat de modul în care a fost criticată echipa sa în prima parte a sezonului.
„A fost o perioadă grea, perioadă lungă de timp în care am fost plecați din țară, dar suntem mulțumiți pentru că am avut condiții foarte bune de pregătire. Paradoxal, a fost mai frig în Antalya, decât am găsit în România. Noaptea trecută a fost temperatură cu minus în Antalya.
Nu mă îngrijorează meciurile de pregătire. Sunt siguri că vom fi mai puternici ca anul trecut iar asta o vom dovedi pe teren. Am venit la Cluj ca să câștigăm”, a spus Reghe, la prima sa conferință de presă din 2017.
CFR Cluj a câștigat în turul campionatului, scor 2-1, pe Arena Națională. Reghecampf își dorește ca Steaua să se impună în toate meciurile care au mai rămas de disputat și nu ia în calcul decât varianta victoriei la Cluj. Denis Alibec, Harlem Gnohere și Mihai Bălașa sunt jucătorii transferați de Steaua în această pauză de iarnă.
„Ce a fost la București, în meciul tur nu mai contează. Acolo, CFR a câștigat pe merit. Nu mă gândesc la nicio revanșă, vreau doar să câștigăm toate meciurile„, a mai spus Reghecampf.
Partida dintre CFR Cluj și Steaua se va disputa, duminică, de la ora 20.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER