O vorbă spune că, dacă nu poți avea ceea ce îți dorești, atunci îl cumperi! Gigi Becali îl admiră, mai nou, pe Antonio Conceiçao (foto). Patronul Stelei râvnește la antrenorul portughez de la FC Brașov și speră ca acesta să-i antreneze pe roș-albaștri din vară.
Gigi Becali era convins că îi va prelungi contractul în vară lui Sorin Cîrțu, fiind mulțumit de atitudinea pe care o arătase echipa după instalarea olteanului. Totul până la partida de duminică seara cu Astra, pierdută, într-adevăr, în minutele de prelungiri, dar în care roș-albaștrii au avut una dintre cele mai proaste evoluții. Până la urmă, finanțatorul stelist nu s-a menajat să îl atace și pe Cîrțu, criticându-l pentru jocul slab, dar și pentru deciziile luate în repriza a doua privind înlocuirile. Singura șansă pentru Sorin Cîrțu să mai rămână în Ghencea din vară e să câștige Cupa României, lucru de care și el e conștient.
Conceiçao vs Cîrțu, testul suprem în Cupă
Culmea e că, pentru a-și îndeplini acest obiectiv, Sorin Cîrțu trebuie să treacă de un antrenor care a dat o lecție severă Stelei în acest an chiar pe propriul teren. Antonio Conceicao e pe val cu FC Brașov și a intrat deja în atenția Stelei pentru a prelua echipa din vară. Gigi Becali admiră și el jocul prestat de jucătorii lusitanului. Și l-a lăudat apropiaților după meciul pierdut în Ghencea, chiar dacă el era foarte supărat. Ba chiar așteaptă cu nerăbdare meciul direct din Cupă pentru a vedea dacă Conceicao a atât de bun să-l bată și pe Cîrțu, după ce l-a făcut șah mat pe Lăcătuș. ProSport a aflat câteva dintre ideile pe care le aplică portughezul la FC Brașov și nu e ușor de înțeles că filozofia lui s-ar încadra perfect pe ceea ce ar trebui să joace Steaua. Conceicao e în primul rând un bun pedagog. E o fire destul de calmă, rar se enervează și are răbdare să le explice jucătorilor ce au de făcut, chiar dacă nu înțeleg mereu din prima. Nu țipă la ei atunci când pierde sau când e nemulțumit de joc.
„Întotdeauna vrea superioritate la mijloc”
„Omul e foarte calculat în tot ceea ce face. De aceea pregătește foarte bine meciurile pe care urmează să le disputăm. E o plăcere să te antrenezi cu el, pentru că mereu vine cu ceva nou”, a spus unul dintre jucătorii de la Brașov. Un altul îl laudă pentru tactica pe care o aplică: „Îi place jocul ofensiv, cere ca jucătorii să paseze pe jos, să nu dea «bufa-bufa». Mereu le cere fotbaliștilor săi să construiască. Are un obicei fix, vrea întotdeauna să aibă superioritate la mijlocul terenului, să aibă un om în plus față de adversar. E normal, dacă nu ai linie de mijloc să-ți țină jocul, nu ai nimic”. Doar doi antrenori a mai avut Steaua care să corespundă acestor caracteristici: Victor Pițurcă și Oleg Protasov.
Despre Conceiçao ªa antrenat-o în România și pe CFR, cu care a avut rezultate notabile, câștigând Cupa României și Supercupa în 2009 ª a ajuns la CFR într-un moment dificil pentru clubul lui Paszkany, când existau cele mai mari datorii, iar jocul echipei nu funcționa ª a antrenat șase echipe, ultima înainte de FC Brașov fiind Belenenses ª a fost foarte aproape de a fi vara trecută antrenorul Craiovei. Marcos Antonio de la Rapid ar fi mers după portughez în Bănie. Demitere ciudată, deși era cu CFR pe primul loc!
Pe data de 14 noiembrie 2009, Antonio Conceiçao a fost demis de la cârma echipei CFR Cluj. A fost o decizie ciudată, pentru că în ultima etapă clujenii câștigaseră cu 1-0 contra Astrei, iar echipa se afla în acel moment pe primul loc în clasament!
Aduce jucători foarte buni din Portugalia
Oamenii din fotbal spun că Giovani Becali e „number one” la exporturi de fotbaliști, iar Marcel Popescu e numărul 1 la importul de jucători. Conceiçao e foarte bun prieten cu Popescu, care are o rețea foarte bună de impresari în Portugalia și America de Sud. Mihai Stoica știe lucrul acesta și, deși la început era sceptic, mai nou, a început să-l laude din ce în ce mai mult pe Conceiçao. În plus, portughezul are o mare influență în țara sa. Alvaro Pereira (foto) era ca și acontat de Benfica până când FC Porto l-a trimis pe Conceiçao să-l spioneze pe uruguayan. „Ia-l, că joacă titular!”, a fost recomandarea tehnicianului pentru președintele Jorge da Costa. Acum, la FC Porto, Pereira e cel mai bun fundaș stânga din Portugalia.
„Conceiçao e un antrenor modern, ne cere să jucăm combinativ, nu să bubuim baloanele în față”, Robert Ilyes, căpitan FC Brașov
„Nu îl înțeleg pe Sorin (n.r. – Cîrțu) de ce l-a scos pe Bicfalvi, cel mai bun om al nostru până atunci! De ce l-a băgat pe Dică? E și vina lui”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Are șanse doar dacă refuză Pițurcă!
Conceiçao ar avea șanse să ajungă la Steaua doar în cazul în care Victor Pițurcă (foto) îl va refuza pe Gigi Becali. Fostul selecționer a rămas în continuare principalul vizat de patronul stelist să preia echipa din vară, chiar dacă în ultima vreme spusese despre el că, după ce a făcut la Craiova, toți patronii de cluburi se feresc să-l mai angajeze pe Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER