Deși TAS nu a dat o decizie un cazul „Varga-Bălan”, Comitetul Executiv a horărât să omologheze clasamentul Ligii I pe sezonul 2009-2010 în forma sa actuală.
Cristi Borcea, Marius Stan și Dumitru Dragomir au omologat clasamentul campionatului intern, în lipsa lui Mircea Sandu, președintele Federației nefiind prezent la ședința ce a avut loc la sediul FRF, confrom www.sport.ro
În clasamentul, după ultima etapă a stagiunii, Dinamo se află pe locul 6, în timp ce Rapid ocupă poziția a șaptea, cele două formații fiind despărțite de un singur punct.
La tragerea la sorți pentru sezonul următor de Europa League, programată pe 21 iunie, cele două rivale bucureștene se vor afla pe același bilet, iar hotărârea luată de Tribunalul Sportiv va decide cine va evolua în a doua competiție europeană destinată cluburilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER