Atacantul Claudiu Niculescu, de la Dinamo București, și
mijlocașul Vasile Gheorghe, de la Astra Ploiești, au semnat astăzi
contracte valabile două sezoane cu Universitatea Cluj, anunță
site-ul grupării ardelene.
Unul dintre cei mai buni atacanți români din ultimul deceniu,
Claudiu Niculescu are 284 de meciuri și 138 de goluri în Liga
I.
Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a declarat:
„Am transferat doi fotbaliști de care aveam nevoie, forță
echipei a crescut prin aducerea lor și a celorlalți. Avem încredere
în forțele noastre și putem face o figură frumoasă în
campionat”.
Dinamo se desparte de unul dintre cei mai mari atacanți din
istoria clubului. Niculescu a jucat 6 sezoane la Dinamo, pentru
care a marcat 98 de goluri în 191 de meciuri. Alte echipe la care a
jucat: Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, Genoa 1893, MVS
Duisburg și Omonia Nicosia.
În cupele europene, Claudiu Niculescu a înscris 18 goluri pentru
Dinamo, fiind cel mai bun marcator din istoria clubului. Niculescu
este și un foarte bun executant al loviturilor libere.
Internațional român, Claudiu Niculescu a strâns opt selecții sub
tricoul „tricolor”.