Directorul general al FC Rapid, Claudiu Popa, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că decizia de suspendare pentru două jocuri a terenului propriu, dictată de Comisia de Disciplină în urma incidentului rasist de la Chiajna, este „aberantă” și a precizat că gruparea giuleșteană va face recurs.
„Decizia comisiei este aberantă și neregulamentară. Au aplicat niște articole care nu au nicio legătură cu fapta. Vom ataca această hotărâre și vom solicita Comisiei de Recurs judecarea în regim de urgență a cauzei pentru a putea disputa următoarea partidă pe Stadionul Giulești”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, Claudiu Popa.
Anterior anunțării deciziei, Popa afirmase că gruparea giuleșteană nu riscă nimic în urma incidentului rasist de la meciul cu Concordia Chiajna, deoarece gestul a fost o acțiune persoanală care nu poate fi alocată galeriei.
„Responsabilitatea pentru organizarea meciului revine echipei gazdă. Din punctul meu de vedere Rapid nu riscă nimic. Nu suntem de acord cu o astfel de atitudine, este o acțiune pur persoanală și nu poate fi alocată suporterilor noștri. Această persoană își va primi sancțiunea din partea organelor statului. Noi nu putem interzice accesul unei persoane pe stadion. Le-am spus celor din comisie că Wellington și suporterul s-au împăcat. Ei sunt obligați să ia în considerare asta”, a spus Popa, la ieșirea de la Comisia de Disciplină a FRF.
Comisia de Disciplină a FRF a sancționat, miercuri, clubul Rapid cu interzicerea organizării a două meciuri pe teren propriu și 22.500 lei penalitate sportivă, în urma incidentului rasist de la partida cu Concordia Chiajna. Conform Regulametului Disciplinar, FC Rapid trebuie să evolueze două partide pe un stadion aflat la minimum 60 de kilometri față de localitatea în care își are sediul social.
Prima partidă de pe teren propriu a echipei giuleșteană este programată la 17 octombrie, cu FC Brașov, în etapa a XI-a a Ligii I, iar a doua la 29 octombrie, cu CFR Cluj, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României Timișoreana.
Clubul organizator Concordia Chiajna a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FRF cu 15.000 de lei penalitate sportivă.
Membrii comisiei au disjuns cauza, suporterul care a provocat incidententul rasist urmând să fie audiat într-o ședință ulterioară. Conform articolului 54 (Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea) din Regulamentul Disciplinar, fanul rapidist riscă o sancțiune cu interzicerea accesului pe stadione pentru cel puțin doi ani.
La finalul partidei Concordia Chiajna – Rapid (scor 0-0), disputată la 3 octombrie în cadrul etapei a X-a a Ligii I, suporterul rapidist Constantin Nicușor Iacob a aruncat o coajă de banană în direcția atacantului Concordiei Chiajna, Wellington Carlos da Silva. Acesta a luat coaja de banană și i-a înmânat-o observatorului întâlnirii. Wellington a informat arbitrul și în timpul meciului că fanii rapidiști au avut scandări cu tentă rasistă la adresa sa.
Miercuri, Wellington Carlos da Silva și fanul rapidist, Constantin Nicușor Iacob, care a aruncat o coajă de banană în direcția sa la meciul din 3 octombrie, s-au împăcat, acesta din urmă cerându-i scuze scuze fotbalistului brazilian și transmițându-i că din acest moment este cel mai mare suporter al lui.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER