Fotbalul profesionist din România a generat în 2015 venituri totale de aproximativ 56 milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai puțin decât în anul precedent, potrivit datelor furnizate de către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
Potrivit unui comunicat al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: bilete de intrare – 3%, sponsorizări și publicitate – 19%, din care aproximativ 55% sunt venituri cu părți afiliate, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, venituri/subvenții de la autorități locale – 20%, alte venituri – 9%.
Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 4.8 și 8 milioane de euro, sunt FC Steaua (8 milioane de euro), urmată de CS Pandurii Tg. Jiu și ASA Târgu Mureș (locurile 2 – 3 sunt în 2016 în insolvență după pierderea finanțatorilor), menționează comunicatul.
Din punct de vedere al veniturilor înregistrate din vânzarea biletelor, topul cluburilor este reprezentat de FC Steaua București, FC Dinamo București și FC Botoșani. În funcție de veniturile din sponsorizări și publicitate, se diferențiază FC Dinamo (peste 1.3 milioane de euro), FC Steaua (aproximativ 1.2 milioane de euro) și Viitorul Constanța (peste 780.000 de euro).
Cinci cluburi au înregistrat profit net în 2015: FC Viitorul (1.2 milioane de euro), CS Gaz Metan Mediaș (520.000 de euro), FC Botoșani (125.000 de euro), CS Pandurii Tg. Jiu (89.000 de euro) și Dinamo București (profit din reducerea datoriilor în insolvență).
Fotbalul profesionist din România a generat în 2014 venituri totale de 66 milioane de euro. În același an, structura veniturilor a fost reprezentată de: 36% – drepturi de televizare, 18% – premii UEFA, 5% – vânzarea de bilete și abonamente, 28% – sponsorizări și activități comerciale, 13% – alte surse.
În topul audiențelor TV în Liga 1 se află partidele disputate de FC Steaua București, Dinamo București, FC Craiova și Astra Giurgiu.\
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER