Coman a decis să vorbească. La aproape o săptămână de la incidentul din autocarul Rapidului, fostul internațional a acceptat să spună ce simte când este huiduit de propriii fani, să povestească despre motivele care l-au determinat să arunce cu telefonul mobil în autocar la finalul meciului cu FC Brașov, dar și să anunțe că e hotărât să atace titlul alături de restul coechipierilor săi.
Dani, cam câte telefoane ai spart în cariera ta? (zâmbește) Mai multe, în orice caz. Nu doar ăsta. Cred că nu sunt singurul jucător care a spart un telefon. De fapt, nici nu cred că doar fotbaliștii sparg telefoane.
Erai chiar atât de nervos? Regreți gestul? Eram nervos și, da, îmi pare rău că la nervi ajungi să faci și să spui lucruri pe care, în mod normal nu mă văd să le fac.
S-a speculat că ai vrut să dai în Șumudică… Te referi la acel dialog când declari că regreți că ai spus ceva? Acum, glumind un pic… Aș avea o problemă mare ca portar dacă nu aș nimeri o țintă de la doi metri. Nu mi-aș permite niciodată să fac astfel de gesturi la adresa lui și a niciunui antrenor. Una e una, alta e alta. Avem o relație bună, și cei care au speculat pe seama acestui fapt exagerează la maximum. La altceva mă refeream cu regretul spuselor mele…
La ce? Am spus despre suporterii Rapidului că sunt lași. De asta îmi pare rău. Cu atât mai mult cu cât nu cred asta. Galeria noastră poate fi oricum, numai lașă nu!
Chiar, cât de mult te afectează acest conflict? Ufff. E un sentiment ciudat… Am considerat mereu că Rapid e familia mea și că în Giulești sunt ca acasă. E urât să fii înjurat de ai tăi. Acum, ce să spun? Indiferent dacă ei vor continua să fie ostili, eu nu am cum să simt altfel. Noi, fotbaliștii, suntem trecători, suporterii care acum mă fluieră vin și pleacă, spiritul acela rămâne. Iar eu cred că am dovedit în timp că știu ce înseamnă ideea de Rapid. Mai multe nu aș vrea să spun. Aaa, ba nu. Vreau să le mulțumesc celor care ne încurajează în felul acela unic și chiar cred că la multe din punctele câștigate acasă sunt coautori.
„Eu cu Bornescune respectăm!” Care este relația ta cu Mircea Bornescu? Una excelentă. Chiar vorbesc serios… Nu e de complezență. Râdem la antrenamente, glumim. Nu resimțim tensiunea despre care se vorbește mereu. Ne respectăm foarte mult unul pe celălalt. Ca portari, ca oameni.
E principiul rotației o soluție pentru doi portari de valoare sensibil egală? Poate fi. Un portar are nevoie de liniște mai mult decât orice alt jucător și contează mult să nu îți fie distrasă atenția.
Ai recomanda mai degrabă să nu fie într-un lot al unei echipe de club doi portari foarte buni? Nu m-am gândit la asta și, sincer, cred că orice aș spune se poate interpreta.
La națională concurența e și mai acerbă. Te mai gândești că ai putea fi convocat? Atât timp cât joc, de ce nu? Visez la un moment dat să ajung din nou la echipa națională. Nu renunț. La ora actuală sunt doi portari tineri și în formă, mă refer la Tătărușanu și la Pantilimon, dar sunt gata să le fac concurență. Mai e și Bogdan (n.r. – Lobonț), a cărui experiență nu trebuie să o ignorăm.
Sunteți patru-cinci pe loc… Ca la o facultate cu pretenții pe vremuri. Da. Lasă că avem și noi, fotbaliștii, școală. Eu unul am una de fotbal, chiar. Vedem cine o să apere. Important să aibă naționala rezultate. Eu unul nu renunț, ăsta era mesajul!
„Putem ajunge la atmosfera din 2006”
Despre șansele Rapidului la titlu? Avem un lot foarte bun. Depinde de noi, jucătorii, în primul rând. O condiție la fel de importantă însă e să fie liniște la toate nivelurile.
S-a vorbit mult despre conflictele din cadrul lotului… Se și exagerează, să știți! Sunt discuții inerente.
Spune-mi altceva. Cât de mult seamănă atmosfera de acum cu ce a fost în 2006? Nu e greu de răspuns. Putem ajunge la nivelul acela de coeziune. Sunt relații care se creează în timp. Oricum, suntem pe drumul cel bun, asta e clar.
Te gândești că eventuala cucerire a titlului te va împăca și pe tine personal cu galeria? Aștepți clipa în care vei fi aclamat din nou în Giulești? Pentru ce înseamnă Rapid, titlul e mai important decât orice relație jucător-galerie. Să ajungem noi acolo, și bucuria pe care o vom trăi noi, rapidiștii, va depăși granițele unei scandări sau alta. Pentru a putea visa la așa ceva însă avem nevoie de liniște. Asta vrem cu toții. Liniște pentru a lua campionatul.
„Dacă fiecare dintre noi dă sută la sută în toate meciurile, putem câștiga campionatul”, Dani Coman, portar Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER