Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, consideră că principalii vinovați pentru incidentele de la partida Steaua-FC Timișoara sunt conducătorii clubulurilor, care au incitat la violență, și care ar trebui să primească interdicție de a intra pe stadioane.
„Eu am spus că aici se va ajunge. O să ajungă să moară oameni pe stadion. Asta am spus. Până nu se vor lua măsuri împotriva conducătorilor care incită nu rezolvăm nimic. Trebuie luate măsuri drastice împotriva lor și a suporterilor care strică spectacolul sportiv. Vom ajunge rău de tot. Trebuie să se respecte legile țării. Conducătorii care fac astfel de valuri trebuie interziși pe stadion, la fel ca suporterii. Conducătorii sunt principalii vinovați, ei incită la violență, și trebuie interziși pe stadioane ca orice huligan. Cei care se dedau la huliganisme să fie judecați ca atare„, a declarat Dragomir agenției MEDIAFAX.
Aseară la meciul de fotbal dintre Steaua și FC Timișoara, stewarzii de la firma Shelter au folosit gaze lacrimogene împotriva suporterilor steliști, aceștia intrând în conflict. Conflagrația s-a mutat pe stradă, acolo unde forțele de ordine au încercat să restabilească ordinea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER