Descrierea-clișeu pentru Marius Constantin sună cam așa: „Un fundaș de mare valoare, dar…”. Iar acel „dar…” ține de multe ori de atitudinea de la antrenamente. Iar fundașul giuleștenilor nu s-a dezmințit nici în cantonamentul din Spania, unde a avut un clinci cu Marius Șumudică după ce tehnicianul i-a reproșat modul în care se pregătește.
Ședința de pregătire a Rapidului de luni seară a avut parte de un incident. Marius Șumudică i-a reproșat lui Constantin că nu aleargă așa cum trebuie și că se antrenează la trecerea timpului! Fundașul i-a dat un răspuns care l-a enervat pe tehnician, iar acesta i-a cerut să părăsească ședința de pregătire! Există și un substrat: se pare că Șumi este nemulțumit de faptul că brașoveanul petrece foarte mult timp prin cluburile de noapte și crede că din această cauză nu dă randament la antrenamente. Reprimit din cauza lipsei de efectiv Până la urmă, incidentul nu a avut urmări, Constantin fiind reprimit. Și aici e un subtrat: Șumudică nu poate lua momentan nicio măsură împotriva stoperului pentru că în acest compartiment se poate baza doar pe trei jucători. Constantin nu este la prima abatere, în sezonul 2007-2008, la un meci de la Iași, l-a lovit cu capul în figură pe colegul său Emil Dică, chiar în timpul jocului. Un alt episod s-a petrecut în cantonamentul din Portugalia, când a avut o altercație cu Dani Coman (iarna lui 2008). „Eu pe cine mai antrenez?!” Constantin, Roman și Sburlea vor pleca azi la națională pentru stagiul din Cipru, iar Șumudică va mai avea la dispoziție doar 14 jucători de câmp pentru restul cantonamentului din Spania! Mai mult, tehnicianul se mai poate baza doar pe doi fundași centrali, Marcos Antonio (care este accidentat) și Glauber, din această cauză tehnicianul a cerut expres să-i fie aduși încă un stoper și un fundaș dreapta.
142 de partide a jucat Constantin în 7 sezoane petrecute la Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER