Continuă criza Craiovei?** „Vreau o reacție de orgoliu a jucătorilor”

Continuă criza Craiovei?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După înfrângerea de acasă cu Vasluiul, ieșenii le-au pus gând
rău oltenilor. Petre Grigoraș le cere jucătorilor o reacție de
orgoliu în deplasarea de la Severin.

Antrenorul a declarat sâmbătă că a trecut peste supărarea
pricinuită de înfrângerea cu FC Vaslui și că se așteaptă ca
jucătorii săi să se revanșeze în partida de duminică, din
deplasare, cu Universitatea Craiova.

„Campionatul merge înainte și nu avem timp de lamentări. Am simțit
o mare dezamăgire după meciul pierdut acasă cu FC Vaslui, dar nu ne
plângem la nesfârșit deoarece vine meciul cu Universitatea Craiova,
o echipă aflată la distanță mică în spatele nostru. Am încercat
să-i mobilizez pe băieți după înfrângerea din partida cu Vaslui și
le-am transmis că au acum ocazia să-mi demonstreze că valoarea lor
este alta decât cea arătată în ultima etapă. Vreau o reacție de
orgoliu din partea jucătorilor mei. Știu că Universitatea Craiova
este o echipă care joacă foarte bine pe teren propriu, cel mai bun
exemplu fiind victoria obținută în fața Brașovului, una dintre
formațiile bune ale campionatului nostru”,
a spus Petre
Grigoraș.

Vali Badea și Andrei Ionescu vor lipsi din cauza unor clauze
contractuale:

„Și așa am multe absențe din cauza accidentărilor sau
suspendărilor, acum, la Craiova, mă lovesc și de niște clauze din
contracte. Nu mi se pare normal să treci într-un contract clauză ca
un jucător la care tu renunți să nu poată evolua împotriva ta. Dacă
tu renunți la un jucător, înseamnă că nu-i mai apreciezi valoarea
și nu te mai interesează ce se întâmplă cu el”
.

Președintele clubului Poli Iași, Cristian Stărică, a declarat
sâmbătă că antrenorul Petre Grigoraș nu a făcut deplasarea la Turnu
Severin, pentru meciul cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei
a XXIII-a a Ligii I, din cauza unor probleme medicale.

„Antrenorul Petre Grigoraș nu a făcut parte din
delegația care a plecat astăzi (n.r.- sâmbătă) spre Severin din
cauza unor probleme medicale. Acesta a fost învoit până marți. Din
câte am înțeles, domnului Grigoraș i s-a făcut rău în cursul nopții
de vineri spre sâmbătă, medicii prescriindu-i un tratament
medicamentos. Cred că e vorba despre o cădere de tensiune. Sper că
băieții vor juca împotriva Craiovei și pentru domnul
Grigoraș!”
, a spus Stărică pentru Mediafax

Cristian Stărică a dezmințit speculațiile conform cărora
relațiile contractuale dintre antrenorul Petre Grigoraș și
Politehnica Iași ar fi încetat: „Am auzit și eu că sunt
niște persoane cărora le plac speculațiile și care au dat deja ca
sigură despărțirea de Petre Grigoraș. Vreau să vă asigur că acestea
sunt pure invenții. Domnul Grigoraș a plecat după golul al doilea
înscris de FC Vaslui, pentru că, într-adevăr, se simțea rău. La fel
s-a întâmplat și acum, înaintea plecării spre
Severin”.

Pentru partida cu Universitatea Craiova, delegația clubului
Politehnica Iași a făcut deplasarea cu avionul până la Timișoara,
cu o cursă de linie, urmând ca drumul de la Timișoara până la Turnu
Severin să fie făcut cu autocarul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange  Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
A ”dispărut” de la FCSB! În vară e OUT
A ”dispărut” de la FCSB! În vară e OUT
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui Şumudică după ce a fost ”înţepat” chiar înainte de derby
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui…
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10…
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Antonia, Inna și Bianca Drăgușanu au luat primăvara-n piept! Înfloratele showbiz-ului și-au etalat buchetele de Mărțișor! GALERIE FOTO TOP 30 VEDETE
Antonia, Inna și Bianca Drăgușanu au luat primăvara-n piept! Înfloratele showbiz-ului și-au etalat buchetele de Mărțișor! GALERIE FOTO TOP 30…
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a…
×