Contra:** „Dacă nu i se urcă la cap, Zicu va deveni un jucător de bază la națională”

Contra:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra are un început bun în cariera de antrenorat.
Fostul internațional este neînvins pe banca Timișoarei, în ultima
etapă reușind să învingă și Rapidul, care se afla pe val. Ianis
Zicu este unul dintre jucătorii careu au avut o contribuție
serioasă la rezultatele echipei de pe Bega, iar Contra îl vede om
de bază la națională, dacă va rămâne serios.

Antrenorul grupării „Viola” spune despre Ianis că posedă
calități destul de rar întâlnite la fotbaliștii români și poate
reprezenta un pericol pentru orice apărare, indiferent de numele
adversarilor.

„E foarte greu pentru oricare antrenor care vine la o
echipă nouă să aibă rezultatele astea. Am avut și noroc, dar
băieții au și muncit mult, este doar meritul lor. Rezultatele aduc
și liniște la echipă, sper să continuăm așa.

Am declarat și la conferința de presă, Zicu este unul dintre
puținii jucători care, când pune piciorul pe minge, poate să facă
diferența. Prin talentul pe care îl are poate să pune probleme
oricărui adversar, indiferent de numele lui. Este pregătit atât
fizic, cât și psihic și sper să joace bine și la națională. Sper să
nu i se urce la cap, dacă nu se va întâmpla asta, va deveni un
jucător important și pentru Poli, și pentru națională. Este un
jucător cu enorm de mult talent.

Bazele au fost puse de domnul Petrovic, eu nu putem să schimb mare
lucru. Ce am adus eu la echipă? Liniște, spirit de sacrificiu,
le-am zis că nu putem câștiga dacă nu suferim. E foarte grea
meseria de antrenor, am venit și într-o perioadă în care am avut
trei meciuri în 10 zile.

Nu voiam să încep prost, pentru că s-ar fi zis de mine
că nu sunt pregătit de antrenorat. Eu sunt obișnuit cu criticile,
dar a contat pentru echipă să câștigăm patru meciuri. Mie nu mi se
recunosc meritele pe care le am ca jucător, nu mi se vor recunoaște
nici ca antrenor”
, a declarat Cosmin Contra la
Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
BREAKING NEWS! A murit Minerva!  Astrologia românească este în doliu
BREAKING NEWS! A murit Minerva! Astrologia românească este în doliu
Obligație pentru șoferii care merg la ITP. Vei fi refuzat de RAR: Legislația ne permite
Obligație pentru șoferii care merg la ITP. Vei fi refuzat de RAR: Legislația ne permite
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Actorul Gene Hackman a murit la câteva zile distanță de soția sa – arată autopsia. Actorul era într-o stare avansată de Alzheimer
Actorul Gene Hackman a murit la câteva zile distanță de soția sa – arată autopsia. Actorul era într-o stare avansată…
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×