George Copos a mărturisit că totul este bătut în cuie și că Dinu Gheorghe va fi președintele Rapidului. Totuși, „Vamă” spune că vrea să se convingă mai întâi că la Brașov nu se mai poate face performanță.
Patronul Rapidului spune că, deși n-a fost ușor să negocieze cu „Vamă”, Rapid va avea din sezonul viitor cea mai bună conducere din campionat. „Am reușit să rezolvăm problema privind postul de președinte. Domnul Dinu Gheorghe va semna până la sfârșitul acestei luni un contract pe viață cu Rapid. Este un om deosebit, un profesionist, unul dintre cei mai buni președinți de club din România, poate chiar cel mai bun”, a afirmat Copos.
„Sunt destui bani pentru Europa!”
Ce nu se știe însă în ceea ce privește negocierile dintre Copos și „Vamă” este faptul că nu neapărat promisiunile financiare l-au convins pe Dinu Gheorghe, ci mai degrabă cele legate de atitudinea retrasă pe care ar urma s-o aibă patronul. „Nu mă mai las de mult pupat de George Copos. Vom mai vorbi câteva zile, după care voi lua o decizie. Și cu bugetul ne-am cam înțeles și sunt suficienți bani cel puțin pentru Europa League. De lot nu-mi fac probleme, pentru că mie îmi place să reconstruiesc echipe. Dacă vin, am o listă de trei antrenori români și unul italian, din care am să aleg unul”, a afirmat Dinu Gheorghe. Altfel, bossul de la ANA i-a garantat lui „Vamă” că el se va retrage în umbră și că nu se va mai amesteca în treburile administrative. Până în acest moment se cunosc două dintre variantele de tehnician propuse de Dinu Gheorghe lui George Copos: Marius Șumudică și Viorel Moldovan TAS judecă în iunie
Rapid a terminat campionatul la doar un punct în spatele lui Dinamo, iar o decizie favorabilă de la TAS i-ar duce pe giuleșteni în Europa League în locul roș-albilor. Există momentan o veste bună pentru ambele echipe: zilele trecute, „feroviarii” au primit o notificare din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv care i-a anunțat că litigiul va fi judecat în iunie. Așa că, până pe 21 iunie, când se termină turul 2 preliminar este posibil să știm cu certitudine decizia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER