Copos îl ‘înțeapă’ pe Dinu ‘Vamă’:** „E ‘meritul’ lui că s-a depășit bugetul cu două milioane €”

Copos îl 'înțeapă' pe Dinu 'Vamă':**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă George Copos e mulțumit de evoluția Rapidului din
ultima vreme, patronul trimite din nou săgeți către Dinu Gheorghe
pentru că a depășit cu două milioane de euro bugetul echipei.

Cu toate acestea, Copos și-a reafirmat sprijinul pentru
președintele clubului, dar speră să fie mai moderat în ceea ce
privește cheltuielile.

„Dinu Gheorghe are susținerea mea totală, dacă ne vom
bucura la finalul sezonului va fi în primul rînd meritul său. Dar,
meritul lui este și că a depășit cu două milioane de euro bugetul
pe care l-am stabilit pentru acest sezon. Fotbalul este expresia
vieții sociale, fac apel la toți președinții să facă totul cu
măsură”,
a spus George Copos la Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Imaginile memorabile de la Buzău au ajuns rapid în străinătate. Cum au numit grecii meciul Gloria – FCSB 0-2
Imaginile memorabile de la Buzău au ajuns rapid în străinătate. Cum au numit grecii meciul Gloria – FCSB 0-2
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost nașii
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost…
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×