Craiova, cea mai furată din Liga 1!** Fără greșelile de arbitraj era pe 4!

Redactor:
Adrian Iosub
Craiova, cea mai furată din Liga 1!** Fără greșelile de arbitraj era pe 4!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe lângă evoluțiile modeste din ultimele etape, oltenii mai au o
explicație pentru parcursul sub așteptări din acest sezon. Din cele
18 jocuri disputate, arbitrii au greșit în defavoarea oltenilor în
nu mai puțin de șapte.
Știința a fost defavorizată cu CFR Cluj, în ambele jocuri, cu
Steaua, Rapid, Vaslui, Oțelul și Bistrița, în total pierzând
aproximativ 10 puncte pe mâna arbitrilor. În schimb, Craiova a fost
ajutată doar la Urziceni, acolo unde a primit ușor un penalty. Cu
încă zece puncte, Știința s-ar fi aflat acum pe locul 4!

Hațegan a
dat,Hațegan a luat

Ovidiu Hațegan a fost singurul arbitru care a ajutat în acest sezon
Știința, dictând prea ușor un penalty la Urziceni. Decizia sa a
stârnit ulterior un scandal monstru între Victor Pițurcă și Marian
Iancu, după ce managerul Științei a afirmat: „Bine că a greșit în
favoarea noastră”. Probabil încă marcat de eroarea de la Urziceni
și de consecințele acesteia, vineri, Hațegan a căzut în extrema
cealaltă, cu CFR, dând mai mereu câștig de cauză clujenilor în
fazele discutabile. Arădeanul a avut motive să acorde penalty
pentru olteni, dar nu a făcut-o și i-a dat doar „galben” lui Cadu
pentru o intrare foarte dură la Dina.

Remember
cu Zoli Crișan și Nicu Rainea

Situația în care s-a aflat Hațegan seamănă cu un episod din anii
80, care l-a avut ca protagonist pe fostul mare arbitru Nicolae
Rainea. Zoli Crișan, un fotbalist cunoscut pentru abilitatea sa de
a obține penalty-uri, rememora în urmă cu mai mulți ani: „Într-un
meci la Timișoara, cu nea Nicu Rainea la centru, l-am păcălit la o
fază, a dat penalty, dar mi-a spus: «A fost primul și ultimul
penalty pe care-l mai vezi de la mine!» Peste vreo trei etape, meci
la Iași. La o fază în careul lor, un adversar a tras de mine până
mi-a rupt tricoul. La centru, tot Rainea. A fluierat fault, după
care mi-a spus: «a fost atât de clar încât n-aveam încotro»”.

Universitatea – CFR Cluj 0-0:
două penalty-uri neacordate oltenilor
Steaua – Universitatea 2-1:
gol al lui Mihai Costea anulat eronat, la 0-1
Universitatea – Rapid 1-1:
penalty acordat eronat Rapidului, la 1-0
Universitatea – FC Vaslui 0-1:
penalty neacordat Universității la un henț în careu al lui
Burdujan
Universitatea – Oțelul 0-1:
penalty neacordat Universității după un fault asupra lui
Gargorov
Universitatea – Bistrița 1-2:
penalty neacordat Craiovei la o
intervenție imprudentă în careu a lui Vali Năstase
CFR Cluj – Universitatea 2-1:
golul doi al clujenilor a fost marcat dintr-o poziție evidentă de
ofsaid

„Vrem
să ne arbitreze corect. Ce mai putem face dacă arbitrii ne iau la
mișto?”, Silvian Cristescu, președinte
Craiova

„Suntem proștii
campiona­tului sau fraierii campiona­tului. Craiova e cea mai
defavori­zată echipă”, Eugen Neagoe, antrenor
Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de euro
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de…
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×