Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, marți seară, că oficialii dinamoviști caută cele mai bune soluții pentru ca echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare să ajungă pe „poziția care o merită”, subliniind că este foarte posibil să fie înlocuit antrenorul Dario Bonetti.
„Ieri, am fost în discuții 3-4 ore, astăzi vreo 5, analizăm, căutăm cea mai bună soluție pentru Dinamo, vrem să terminăm în primele trei locuri. E o decizie importantă petru că noi suntem într-o poziție delicată pe locul 7. Nu am decis încă varianta finală, mâine o vom lua și sperăm să fie cea mai inspirată dintre toate. Este foarte posibil să se schimbe antenorul. Dinamo nu s-a trezit târziu, antrenorii nu se schimbă precum șosetele, se schimbă după ce își arată limitele și echipa care trebuie să vină trebuie să fie superioară celei pe care o schimbi. Să schimbăm doar de dragul schimbării, nu rezolvăm mare lucru. Cred că am avut răbdare suficient, mulți se întreabă cum de am avut atât. Poate că nici contextul nu a fost favorabil pentru domnul Bonetti, în momentul în care nu mai merg niște lucruri, trebuie schimbat. Întotdeauana nu e vina unei singure persoane, e un complext de probleme și situații. Vom vedea cine va conduce mâine antrenamentul lui Dinamo”, a declarat Negoiță.
Întrebat dacă antrenorul Dario Bonetti a demisionat, Negoiță a răspuns: „A fost o discuție cu domnul Bonetii, este și asta o variantă, în cazul în care decidem să schimbăm antrenorul, găsim o soluție de a încheia contractul. Este o informație falsă aceea că ar avea o caluză de reziliere a contractului. Dinamo are resurse, asta e important, Dinamo nu va muri, căutăm soluții, chiar dacă sunt anumite sincope cu întârzieri la salarii. Soluțiile pe care le căutăm vor rezolva toate problemele”.
Negoiță a subliniat că trebuie făcute schimbări pentru ca Dinamo să revină pe „poziția pe care o merită”. „Căutăm să facem mai mult decât până acum, de a cârpi un sac putred, cum s-a făcut multă vreme. Căutăm soluții serioase și solide și o rezolvare a problemelor pe termen, lung. Nu să rezolvăm astăzi și mâine mai vedem. Căutăm, avem mai multe variante și o vom alege pe cea mai bună. Suntem pe un loc pe care Dinamo nu trebuie să fie, normal ar fi trebuit să mergem până în iarnă, dar dacă lucrurile se deteriorează, ceea ce s-a și întâmplat, trebuie făcute schimbări pentru a reveni pe poziția pe care Dinamo o merită”, a precizat Negoiță.
Acționarii FC Dinamo doresc înlocuirea lui Dario Bonetti cu Dorinel Munteanu, din cauza parcursului slab al echipei în Liga I. Dinamo a pierdut ultimele meciuri din Liga I, 1-3 cu Steaua, în deplasare, și 0-1 cu FC Vaslui, pe teren propriu, ocupând locul 7 în clasament , la 16 puncte „distanță” de rivala istorică, aflată pe prima poziție.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER