Cristian Daminuță este primul jucător transferat de Rapid în această vară! Mijlocașul lui Inter Milano a fost împrumutat un sezon în Giulești și spune că vrea să iasă campion cu trupa lui Hizo. "Nimic nu mai poate opri această mutare", anunță Daminuță, care a mai evoluat de doar două ori în Liga I, în perioada când era legitimat la FC Timișoara.
"Am vorbit cu cei de la Inter și le-am spus că vreau să joc, că nu mă încălzește cu nimic să evoluez la echipa de tineret și nici să stau rezervă la prima echipă. Ei au gândit la fel, așa că am ales să merg acolo unde am fost dorit, la Rapid, unde vreau să câștigăm titlul și să ajut echipa să participe în Liga Campionilor. M-am înțeles în două minute cu Rapid, nu a fost nicio problemă. Îmi place că echipa are pretenții și se luptă an de an pentru a realiza performanțe. De abia aștept să simt atmosfera fantastică de pe Giulești, stadion unde nu am jucat niciodată", a declarat mijlocașul agenției NewsIn, conform Sport.ro.
Citește și: Antrenorul lui Cristian Daminuță îi face o scurtă caracterizare românului
Deși evoluțiile lui Daminuță la echipa secundă a Interului au fost de cele mai multe ori apreciate, viața extrasportivă a noului jucător al Rapidului a atras critici.
"Cred că Daminuță va fi pus pe liber în vară de Inter. Nici Mutu, care era Mutu, nu era atît de des surprins în cluburi și în scandaluri prin presă. Pe Mutu îl căutau femeile, dar văd că Daminuță le caută el", declara Ioan Becali în urmă cu câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER