UPDATE Observatorul partidei FCM Târgu Mureș – Steaua (scor 1-0), Mircea Cezar Ionescu, a clarificat pentru cititorii ProSport problema „mingilor dezumflate”.
„Hai ‘domne’ să terminăm cu poveștile astea de adormit copiii. Eu am fost observator la jocul ăsta și vă povestesc exact cum a fost: e adevărat că l-am văzut pe Florin Costea în timpul jocului că a venit la marginea terenului cu o minge în mână și mi-a făcut semn că i se pare cam dezumflată. I s-a dat alta iar apoi nimeni nu a mai comentat absolut nimic.
După meci, a venit Narcis Răducan la mine și a început să se plângă de această problemă. I-am spus că voi nota în raportul de joc plângerea lor, dar acum nu mai are nicio relevanță.
Jocul s-a disputat, am vorbit și cu Cristi Balaj după meci și mi-a spus că n-a observat nicio minge dezumflată pe teren. Altfel ar fi oprit chiar el jocul. Credeți că noi ne permiteam să lăsăm un meci să se joace în aceste condiții, să ne vadă o țară întreagă?
Sau cum credeți că îi lăsa Cristi (n.r. Balaj) pe fotbaliști să joace cu mingi dezumflate.
Îi înțeleg și pe cei de la Steaua, probabil erau supărați după înfrângere. Nu are rost să dea vina pe teren, pe mingi sau pe cine știe ce motiv”, a declarat pentru ProSport observatorul meciului, Mircea Cezar Ionescu.
Steliștii i-au acuzat aseară pe cei de la Târgu Mureș că au făcut orice le-a stat în putință pentru a fragmenta jocul și s-au folosit de toate mijloacele pentru a câștiga cele trei puncte puse în joc. Tensiunea cumulată pe parcursul partidei i-a făcut să explodeze pe jucătorii lui Ilie Stan.
Tehnicianul stelist le ia apărarea elevilor săi și i-a susținut spunând că jocul a fost foarte fragmentat de elevii lui Sabău după înscrierea golului. Ardelenii sunt arătați cu degetul de steliști pentru că inclusiv cei care intrau cu targa pe teren trăgeau de timp.
„Au tras exagerat de timp” Jucătorii Stelei spun că cei de la Târgu Mureș au apelat în repriza a doua la tehnici folosite în anii ’70, cum ar fi dezumflarea mingilor. Ardelenii au stat la umbra avantajului minim, după care s-au folosit de toate tehnicile lipsite de fair-play pentru a trage de timp. „Au dezumflat mingile. Așa ceva este inadmisibil în 2012. În afară de a trage de timp, nu au făcut nimic”, a declarat Pîrvulescu.
„Nu îmi imaginam că am ajuns în 2012 să ni se dezumfle mingile. Toată repriza a doua am jucat cu mingile dezumflate. Nu mi-a venit să cred în ce vremuri trăim. Nu se poate așa ceva! Poate veți spune că și ei au jucat cu aceleași mingi, dar ei decât respingeau, noi trebuia să jucăm, să revenim. Nu am avut ce să facem. Se puneau pe jos din două-n două minute„, a declarat Florin Costea după meci.
„Au pus o presiune suplimentară pe noi. Am rămas surprins că în repriza a doua s-a jucat doar timp de 15 minute. Dar asta este acum! Nu vreau să mă victimizez și să pun înfrângerea pe seama mingilor dezumflate, dar s-au acumulat destule faze de acest gen care contează foarte mult în economia unei partide„, a declarat antrenorul Stelei, Ilie Stan, la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER