Wesley, Adailton, Anderson, Hugo Luz, Paito, Borjan, Farkaș și Bello se plâng că Porumboiu nu le-a achitat salariile și primele de dinaintea sfârșitului sezonului trecut. Unii dintre jucătorii în cauză au făcut plângere la FIFA. Datoriile totale sunt de aproximativ 760.000 de euro.
FC Vaslui a fost sezonul trecut una din cele mai puternice echipe ale Ligii I. Cu Wesley, Adailton, Sânmărtean, Paito sau Borjan în distribuție, moldovenii lui Adrian Porumboiu spulberau în returul precedent aproape orice adversară întâlnită în cale. Numai că, puțini știu că, aceiași fotbaliști care făceau senzație în Liga I, uitau de fapt numărul lunilor de când nu mai erau plătiți de patronul lor. Vorbim despre cei mai reprezentativi jucători ai Vasluiului, unii din cei mai buni străini care au evoluat în România: Wesley și Adailton. Acestora li se adaugă și Milan Borjan, Hugo Luz, Anderson Oliveira, Paito, Pavol Farkaș și Yero Bello. Au părăsit Vasluiul în această vară, cu toții au întârzieri salariale de cel puțin trei luni, iar răbdarea le-a ajuns la final.
„Mi-ar părea rău să trimit Vasluiul la FIFA!”
„Nu vreau decât un singur lucru: banii pentru munca mea. Niciun leu în plus. Înainte să plec, Porumboiu mi-a spus să stau liniștit că va achita totul repede, că este un om adevărat, dar până acum am tot așteptat și n-am primit niciun semn. Așa cum domnul Porumboiu are familia lui, așa și eu o am pe a mea. Mi-ar părea rău să trimit Vasluiul la FIFA pentru că am jucat acolo mai bine de trei ani și am dat totul pentru echipa mea, nu am lipsit de la niciun antrenament”, a transmis Wesley din Arabia Saudită, pentru ProSport.
Dacă Wesley n-a apelat încă la instanță, situația nu mai este la fel de roz și în cazul celorlalți șapte fotbaliști. Adailton, Anderson și Hugo Luz sustin că s-au adresat deja tribunalului FIFA reclamând, pe rând, trei, două, respectiv șapte luni de neplată, plus alte prime prevăzute în contract. Mai mult, Bello, Farkaș și Borjan se luptă cu fostul club la LPF. „Eram dispus să renunț la primele de joc și voiam doar cele două salarii restante și biletul de avion ca să mă întorc în Brazilia, dar nimeni nu îmi raspundea la telefon. În ziua când mi s-a terminat contractul, m-am dus în Elveția, la FIFA și i-am dat în judecată”, a povestit și Anderson.
„E dureros!”
Mai mult, dacă vasluienii își făceau speranțe că din iarnă îl vor vedea din nou pe Adailton, brazilianul nu mai pare la fel de dispus să accepte o nouă colaborare cu Vasluiul. „Le-am propus să eșaloneze salariile restante în mai multe rate, dar chiar și așa acestea nu au fost respectate. E dureros, dar va trebui să apelez la judecată”, a completat Adailton. În total, datoria lui Porumboiu față de jucători e de aproximativ 600.000 de euro.
„Nu avem niciun litigiu cu niciun jucător, nici la FIFA și nici la LPF. De ce au așteptat jucătorii până acum ca să-și ceară banii? De ce nu au luat legătura direct cu noi”, Ciprian Damian, președinte FC Vaslui.
„Wesley și Adailton reprezintă un caz aparte. Cu ei vom rezolva. Wesley să-și verifice bine contul și contractul. Clubul e corect cu toată lumea. Dacă ne va da în judecată, îi dorim succes” Ciprian Damian, președinte FC Vaslui
„Puteau să mă anunțe că nu mă mai doresc, însă m-au lăsat să mă duc în Brazilia în vacanță, iar când m-am întors nu mi-au mai răspuns la telefon, m-au lăsat să umblu degeaba prin Vaslui”
Anderson Oliveira, mijlocaș FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER