Dan Petrescu a revenit în campionatul României. Tehnicianul român a fost prezentat oficial astăzi și s-a declarat fericit de faptul că s-a întors în fotbalul românesc. Petrescu a precizat că este pregătit să muncească din greu în Gruia, dar are o singură problemă: nu are deocamdată un lot definitivat și a pus în vederea conducerii să rezolve cât mai rapid această problemă.
Petrescu a precizat că va avea un salariu normal pentru Liga 1, iar una dintre condițiile esențiale puse pentru a accepta să vină la CFR a fost aceea de a avea posibilitatea de a-și face alege singur jucătorii.
„De mult n-am mai avut o conferință de presă în română și mă bucur că m-am întors acasă. Le mulțumesc celor de la CFR și, prin ce a spus domnul președinte, nu a făcut decât să mărească presiunea. Ce am făcut ca antrenor sau jucător nu mai contează. Sunt conștient că prin venirea mea și presiunea pe club va fi mai mare. Voi fi devotat 7 zile din săptămână, 24 de ore pe zi, voi încerca să scot maxim din acești jucători. În acest moment avem un lot slab numeric, în formare, dar speră să facem un lot competitiv. E un club care știe ce înseamnă să câștigi, ce înseamnă Champions League. Voi avea un salariu normal pentru România, pentru un antrenor care vrea să câștige trofee. Dacă era să aleg banii, mergeam în altă parte. Am refuzat alte oferte în ultimele zile.
Aceasta a fost una dintre condiții să aleg singur jucătorii, să am ultimul cuvânt. Nu este adevărat că am o clauză în contract prin care pot să plec la o ofertă din străinătate. Nici la Târgu Mureș n-aș fi plecat niciodată, dacă clubul nu mi-ar fi spus că nu mai are bani să mă țină nici pe mine, nici pe jucători. Echipa națională? E o întrebare grea, dar mi-am dat cuvântul aici. Nu-mi plac vacanțele, m-am simțit dori și am spus că nu mai e timpul să aștept. Asta ne dorim, să ne batem cât mai sus. Deocamdată pornim cu obiectiv clar, intrarea în play-off. Sper să nu mai am acele ieșiri, să fiu mai calculat, să nu mai intru în polemică cu nimeni din fotbalul românesc. Dacă nu voi fi atacat, nu voi ataca. E problema cea mai mare că nu am toți jucătorii de la început. Vor mai veni mulți jucători. Eu cred că ar fi bine și jucători tineri și bătrâni, și jucători români și străini. Hagi a avut și jucători cu experiență. Dacă erau doar tineri, nu cred că lua campionatul. În opinia mea, favorită la titlul este Viitorul, pe locul 2 este Steaua, pe locul 3 este Dinamo. CFR pleacă cu șansa a patra.”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.
Iuliu Mureșan, președintele clubului ardelean, a declarat că aducerea lui Dan Petrescu reprezintă un vis mai vechi al conducerii CFR-ului. Oamenii care conduc destinele clubului și-au dorit de mult timp un antrenor titrat, un tehnician cu un CV puternic. De asemenea, Iuliu Mureșan a prezentat și componența staff-ului administrativ și tehnic și i-a prezentat pe cei cinci jucători transferați deja de CFR.
„De foarte mult timp ne-am dorit la club un antrenor titrat, un antrenor cu clasă, care are un CV impresionant, atât ca jucător cât și ca antrenor. A avut foarte multe reazilări, a câștigat multe trofee, nu doar în România. Nu mi-a venit să cred când a venit posibilitatea să-l aducem antrenor.
Bogdan Mara va fi manager sportiv, iar Marius Bilașco se va ocupa de partea de scouting. Valeriu Bordeanu, Caras Emil și Aurelian Aldea vor face parte din staff-ul lui Dan Petrescu.
A semnat cu noi Balic, Hoban, Alexandru Vlad, Coman, un jucător tânăr de 19 ani și Urko Vera, un atacant spanion. De mâine plecăm într-un cantonament la Brașov, până pe 21, când vom avea un amical cu Sepsi Sfântu Gheorghe.”, a declarat Iuliu Mureșan în cadrul conferinței de presă.
Dan Petrescu va fi prezentat astăzi oficial drept noul antrenor al celor de la CFR Cluj. La conferința de presă ce va avea loc cu începere de la ora 15:00 vor participa și Iuliu Mureșan, președintele clubului, precum și Marian Băgăcean, noul acționar al formației din Gruia.
Deși s-a speculat pe seama faptului că Petrescu ar putea refuza în ultimul moment oferta din Ardeal în favoarea unui contract mai avantajos în strâinătate, tehnicianul în vârstă de 49 de ani și-a respectat cuvântul dat oficialilor din Gruia și va prelua echipa.
Dan Petrescu, fost campion în Liga 1 cu Unirea Urziceni în 2009, revin în fotbalul românesc după o pauză de doi ani. În urmă cu două sezoane a stat pe banca celor de la ASA Târgu-Mureș pentru un singur meci.
Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu-Mureș, Jiangsu Suning și Al-Nasr sunt cluburile pe care Petrescu și le-a trecut în CV-ul de antrenor.
Conferința de presă a lui Dan Petrescu poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER