Antrenorul FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri, înr-o conferință de presă, că a analizat foarte bine evoluția adversarei din etapa a XVII-a Ligii I, Asta Giurgiu, și că echipa sa își propune să câștige partida chiar dacă evoluează în deplasare.
„Este ultimul meci din acest tur de campionat, penultimul din acest an, pentru că mai avem unul în Cupa Ligii, dar pentru ine cel mai important este cel cu Astra. E un meci dificil, jucăm împotriva unei echipe foarte bune, o echipă europeană, este al prima participare într-o cupă europeană și au avut un parcurs destul de bun, având în vedere că sunt la început de drum în această competiție. Anii trecuți au realizat lucruri frumoase, Astra a început să devină un club important în fotbalul românesc. Știm ce ne așteaptă, suntem pregătiți și sperăm să ne întoarcem cu puncte de acolo. Am mare încredere în băieți, dacă vor avea aceeași atitudine ca la ultimele două meciuri ne vom întoarce cu puncte sau un punct. Dar eu plec de la premisa că mergem să câștigăm. Știu că nu va fi ușor, au în componență jucători valoroși, dar suntem pregătiți. I-am analizat foarte bine, știm punctele lor forte, dar și cele mai puțin bune”, a declarat Dănciulescu.
Pentru partida cu Astra Giurgiu, Dănciulescu nu se va putea baza pe Constantin Grecu și Dorin Rotariu: „Grecu e suspendat, Rotariu are o problemă medicală și nu s-a antrenat în ultimele trei zile, și nu va face parte din lot. În schimb a revenit Patrick Petre după răceală”.
Tehnicianul dinamovist a infirmat zvonurile conform cărora conducerea clubului ar fi realizat o listă cu jucători care ar urma să plece în această iarnă, o decizie în această privință dar și una legată de antrenorul FC Dinamo pentru retur urmând a fi luată în pauza competițională. „Nu e nimic adevărat, eu nu am vorbit cu domnul Negoiță sau domnul Anghelache despre o listă cu jucători care ar trebui să plece. Am spus, nu e corect față de acești băieți, mai avem două meciuri, după care vo face o analiză și vom vedea ce decizii se vor lua. Decizia referitoare la ceea ce se va întâmpla la Dinamo îi aparține domnului Negoiță, eu trebuie să-mi fac treaba cât mai bine ca și până acum, nimic mai mult. Restul sunt discuții și speculații. A apărut și numele unui alt prieten de-al meu, Alexa. E un prieten drag mie, dar decizia se va lua după ce vom termina aceste două meciuri. Pe mine nu mă deranjează speculațiile, eu știu cine sunt și ce am făcut pentru acest club. Atât timp cât voi fi în această postură voi face ca lucrurile să funcționeze la capacitate maximă”, a mai spus Ionel Dănciulescu.
Partida Astra Giurgiu – Dinamo, din cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER