Ionel Dănciulescu a vorbit ieri cu ProSport după prima victorie din acest sezon, 1-0 vineri, cu Tg. Mureș. A evitat să facă o analiză a situației din „Groapă” după doar o etapă, dar a și explicat ce l-a împins să îi trimită direct de pe teren un mesaj lui Cornel Dinu. Atacantul speră să-l depășească pe Cămătaru în topul golgheterilor all-time ai României. Mai are nevoie de patru goluri până la borna 198.
„Danciu”, cum vezi Dinamo după primul meci? E prematur să vorbim acum. O să vedem la final, după locul în clasament. Acum a fost un meci bun, ați remarcat și voi, ziariștii, dar eu zic că putem mai mult. Oricum, echipa arată bine.
Ce a adus nou Ciobotariu? Nu vreau să fac comparații între un antrenor și altul. La finalul sezonului o să vedeți dacă vom fi mai sus de locul 6 și vom obține ceva mai mult decât o finală de Cupa României pierdută.
Cum vezi tu, personal, faptul că n-ați făcut niciun transfer? Dacă vor veni și alți jucători, cu atât mai bine, o să facem totul ca să-i ajutăm să se integreze. Oricum, au revenit Marius, Scarla și Pulhac, avem destui fotbaliști cât să ducem lupta până la capăt. „Dinu e cel mai important din istoria lui Dinamo!”
Ai avut un mesaj la finalul meciului cu Târgu Mureș pentru Cornel Dinu. Ce te-a împins să faci acel tricou? Am jucat și pentru dânsul. Este cel mai important om din istoria lui Dinamo. Toți avem ceva de învățat de la Cornel Dinu. Prin gestul meu am vrut să-i mai îndulcesc puțin amarul.
Pregătești ceva special pentru dânsul la meciul de joi? Specială ar fi o victorie confortabilă pe care s-o obținem joi. Respectul îl arăți pe teren, nu prin vorbe, pentru că la vorbe toți suntem buni. Sper ca operația să-i iasă bine.
Apropo, anul trecut ai luat numărul 15 pentru că atâtea goluri îți trebuiau să-l ajungi pe Cămătaru. Acum câte ți-ai propus să dai? Atunci a fost o chestie simbolică, pentru că eu cu 15 jucasem primul meci la Dinamo, 15 avusese și Florin Bratu, un jucător important pentru echipă. Acum nu mi-am propus să dau un număr anume de goluri. Oricum, eu nu cred că am marcat niciodată în prima etapă la Dinamo, din câte-mi amintesc.
„Ok, ești atacant, trebuie să marchezi, dar trebuie să te uiți și ce face omul ăla pe teren„, Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER