Lumea galeriilor din România este una ermetică. Intri mai greu decât se intră la masoni, după ce-ți dovedești loialitatea prin numărul de pumni și de sticle cărate în capul ultrașilor rivali, și ieși la fel de greu, eventual în perfuzii. Această lume e controlată de câteva personaje care fac mai mult decât să scandeze numele favoriților într-o portavoce.
Acum câțiva ani, Ioan Becali dezvăluia că acționarii de la Dinamo le plăteau facturile telefonice unor așa-ziși șefi de personal. În schimbul favorurilor primite de lideri, galeria scanda la comandă împotriva oricui era nevoie. La Steaua, fanii de la peluza Sud îi acuză pe cei de la Nord, controlați de un anume Mustață, că iau bani de la George Becali pentru a nu mai scanda împotriva lui.
Acesta este vârful aisbergului. Vineri, la Chiajna, Dani Coman a fost din nou înjurat de galeria Rapidului. Nervos, portarul a aruncat cu o sticlă de apă înspre suporteri. La două zile după meci, un membru al galeriei a trimis un email pe adresa ProSport. Revoltat de atitudinea celor dintre care face parte, fanul trage vălul aruncat pe lumea lui Gheorghe Răducan, zis și Corsicanu, șeful de galerie care conduce unul dintre primele BMW X6 din România. E lesne de înțeles de ce suporterul a insistat să nu-i fie divulgată identitatea. Citiți scrisoarea integrală. Din rînduri, țâșnește o lume obscură în care pasiunea pentru un club de fotbal, dacă mai există, devine o afacere.
Cel mai urât dintre rapidiști
Echipa Rapid traiește prin suporterii ei – un adevăr universal pe care l-am auzit de sute de ori în Giulești și cu care sunt de acord. Suporterii sunt foarte importanți pentru o echipă, mai ales dacă fac ceea ce le este menit să facă – să susțină echipa.
În galeria giuleșteană există un nucleu de conducere, să-i spunem „Masa bogaților”, care a transformat Rapid într-o afacere de familie, și o masă de manevră aservită acestuia, formată din grupuri ultras, s-o numim „Brigăzile obediente”. Mai sunt cei care nu sunt afiliați la grupuri. Rapidiștii care vin pe stadion conduși din dragostea pură pentru echipă, dar care nu pot decide nimic, deși nu merg gratuit în deplasări și nici nu intră fără bilete la meciuri. Ultima categorie, deși este cea mai importantă, nu își poate exprima punctul de vedere.
Masa bogaților
Unii dintre voi ar putea crede că drumul până la Masa bogaților este lung, anevoios, iar cine vrea să ajungă acolo trebuie să-și dovedească rapidismul. Da, se poate și așa, dar, ca întotdeauna, există și calea scurtă. 90% din cei care stau azi la Masa bogaților din Giulești au prins un scaun bătătorind drumul scurt dintre „cișmea și paharul Stăpânului”. Ei sunt așa zișii paharnici. Cei care mai bine mor de sete decât să bea înainte ca Stăpânul să ridice paharul, dar care nu au o problemă din a rata meciurile echipei. De cei ajunși acolo „pe calea cea dreapta” nu voi vorbi, le voi transmite doar că de la atâta privit în pământ, coloana lor a început să se deformeze. În capul mesei bogaților stă Stăpânul… Gigelul, Mitică, Mircică, Marean, toți sunt la fel – educație puțină și gura mare. Stăpânul nu se murdarește niciodată pe mâini, dar el își arogă toate meritele pentru lucrurile bune. La greu, îl găsești….mai greu! Ca să rămâi în vârful piramidei trebuie să-i faci pe cei din jurul tău să fie nesiguri pe ei. Să creadă că fără tine nu se poate, să te vadă ca pe un Dumnezeu. Cine nu o face, nu e rapidist. Dacă Stăpânul ar întreba, ca în filmul Cel mai iubit dintre pământeni: „Bă, cine sunt eu pentru voi?”, glasurile paharnicilor coriști ar striga la unison: DUMNEZEU! Dumnezeul vostru, bă! Nu al rapidiștilor adevărați. Nu al celor care știu cât costă biletul pe Giulești, ci al celor care vând Cola la stadion. Nu al celor care răgușesc pentru echipă, ci al celor care vând în restaurantul tău de la stadion. Al celor care încasează bani și pe parcările de sub pod. Al celor care merg cu echipa în avion.. Al celor care primesc valize cu bani pentru a se auzi imnul lui Dinamo pe Giulești .
Brigăzile obediente
Ca să ne dăm seama cum este un grup ultras mioritic, una dintre acele facțiuni care formează o galerie, trebuie să ne uităm la liderul acestuia. Șeful unui grup este un fel de nebun pe tabla de șah. Om de acțiune, curajos, mândru, gata să ofere dovada că poate fi primit la Masa bogaților. Nu contează cum, doar sa fie acolo, să nu mai fie obligat să privească de după umeri vânjoși cum paharnicii toarnă-n pahar, cum Stăpânu’ râde, cum Șefuțul numără cașcavalul. Cum fotbaliștii pierd zeci de milioane la table în fața celor de la Masa bogaților. Ar vrea să fie și el un fin măcar. Da, fin ar fi perfect. Un statut aparte care sigur i-ar aduce locul cuvenit la Masă. Ca să devină fin, liderul trebuie să arate ca își controlează grupul. Vrei să-mi câștigi încrederea de Stăpân, de Naș? Ok! Șefuțul, numărul doi după Stăpân, te ia la o discuție între patru ochi și îți spune că un anumit jucător a vândut un meci. Că a trădat cauza rapidistă. Că a luat bani cu împrumut de la Gigi Becali. Că s-a combinat cu nevasta unui suporter și a lăsat-o însărcinată. Orice! Îți va spune orice doar pentru a te face să te îndoiești de omul ăla. Dacă înțelegi ceva din discuție , te pui pe treaba și dai zvonul mai departe – doar trebuie să îți convingi oamenii. Din gură în gură , jucătorul respectiv va ajunge trădator. Da! Banii Coman, nu Dani Coman. Mă credeți sau nu, așa a ajuns Dani Coman cel mai urât dintre rapidiști. Răspunsul Ligii Suporterilor Rapidiști
Vă transmitem că organizația noastră și-a desfășurat dintotdeauna activitatea cu o transparență totală. Administrarea fondurilor obținute a fost folosită strict pentru activitatea galeriei, știut fiind faptul că am fost dintotdeauna independenți față de club. Suntem o organizație care funcționează din 1990, în care deciziile se iau în mod democratic și ne putem mândri cu faptul că dușmani mai puternici decât dani coman și aliații săi, nu au reușit să ne doboare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER