Tribunalul Gorj a dispus, vineri, anularea parțială a unei decizii a Curții de Conturi a României prin care se constata că fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia ar fi finanțat ilegal clubul Pandurii Târgu Jiu cu mai multe milioane de lei.
Conform sentinței instanței, magistrații au dispus anularea parțială a unei decizii din anul 2012 a Curții de Conturi, surse judiciare precizând corespondentului Mediafax că anulările respective vizează exact referirile la modul în care fosta SNLO a finanțat două cluburi sportive.
Complexul Energetic Oltenia a contestat în instanță decizia Curții de Conturi, după ce această insituție a obligat producătorul de energie să recupereze sumele respective, SNLO fiind inclusă în anul 2012 în această entitate economică.
Potrivit raportului Curții de Conturi, SNLO a finanțat cu 8,8 milioane de lei două cluburi sportive, respectiv Pandurii Târgu Jiu și echipa de handbal – baschet Energia Rovinari, CE Oltenia fiind obligată să extindă verificările pentru a vedea dacă și finanțările din alți ani au fost acordate fără să existe prevederi în bugetul propriu în acest sens.
În anul 2013, managerul privat al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a anunțat că unitatea a descoperit, în urma verificărilor făcute de Corpul de Control propriu, că în anii 2009 – 2011 Clubul Pandurii ar fi fost finanțat ilegal cu 19,8 milioane de lei.
Ulterior, CE Oltenia a intentat acțiune în instanță pentru recuperarea sumelor respective, procesul fiind suspendat însă până la pronunțarea unui verdict în cazul finanțării cu suma de 8,8 milioane de lei, sentința dată vineri nefiind definitivă.
Surse judiciare susțin că dacă verdictul va fi menținut și de către Curtea de Apel Craiova în urma unei eventuale contestații, procesul intentat de CEO pentru recuperarea de la Clubul Pandurii Târgu Jiu a sumei de 19,8 milioane lei rămâne fără obiect întrucât plățile au fost făcute legal.
Fostul președinte al Pandurii Târgu Jiu Marin Condescu a declarat încă din momentul în care Curtea de Conturi a făcut public raportul respectiv că plățile de la unitățile din minerit și energie din Oltenia către clubul de fotbal s-au făcut legal.
„Este aceeași placă pe care Curtea de Conturi o pune de ani de zile poate și pentru că celor care fac o asemenea descoperire li s-ar cuveni o primă. Ei probabil se conduc după alte reguli și uită că au pierdut procesele cu noi în fiecare an. Toate cheltuielile acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă și sunt aprobate prin ordin de ministru. Ele sunt făcute încă de pe vremea când actualul președinte al Curții de Conturi era prim-ministru și nu cred că domnul Nicolae Văcăroiu uită că nu se face nimic ilegal în acest domeniu”, declara Marin Condescu corespondentului Mediafax în februarie 2013, după ce raportul Curții de Conturi a devenit public.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER