Mijlocașul Viitorului Constanța, Nicolae Dică, s-a refăcut și va putea evolua în meciul pe care gruparea de la malul mării îl dispută, duminică, pe terenul celor de la Univeristatea Cluj, în etapa a IV-a.
„Voi reveni după mai bine de o lună. De 10 zile sunt în programul echipei și am evoluat în două meciuri de pregătire. Poate nu sunt 100% la capacitate maximă în momentul de față, dar cred că sunt pe drumul cel bun. Îmi doresc mult să revin pe teren. Mi-aș fi dorit să fiu de la începutul sezonului alături de colegii mei”, a spus Nicolae Dică.
Ex-stelistul nu a evoluat în primele trei jocuri disputate de Viitorul în Liga I, toate partidele fiind încheiate la egalitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER